31. Liniştea furtunii de pe mare

Iisus iubește sărăcia. - Și, făcându-se seară, au adus la El mulți demonizați, a scos duhurile cu cuvântul și pe toți cei bolnavi i-a vindecat, ca să se împlinească ceea ce s-a spus prin proorocul Isaia, care zice: „Acesta neputințele noastre a luat și bolile noastre le-a purtat”.

       Și văzând Iisus mulțimea împrejurul Lui, a poruncit ucenicilor să treacă de cealaltă parte a mării.

       Și, apropiindu-se un cărturar, i-a zis: „Învățătorule, Te voi urma oriunde vei merge”.

       Dar Iisus i-a răspuns: „Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi: Fiul Omului însă nu are unde să-Și plece capul”.

       Iisus poruncește furtunii. – Intrând El în corabie, ucenicii Lui L-au urmat. Și, iată, furtună mare s-a ridicat pe mare, încât corabia se acoperea de valuri; iar El dormea. Venind ucenicii la El, L-au deșteptat, zicând: „Doamne, mântuiește-ne, că pierim”. Iisus le-a zis: „De ce vă este frică, puțin credincioșilor?” S-a sculat atunci, a certat vânturile și marea și s-a făcut liniște deplină.

       Iar oamenii s-au mirat, zicând: „Cine este Acesta că și vânturile și marea ascultă de El?„

       Cel ce păzește pe Israel nu va dormita, nici nu va adormi (Ps. CXX,4).