04 aprilie, 2017

46. Vindecarea orbului din naştere

Iisus vindecă un orb. - Și trecând Iisus, a văzut un orb din naștere. Atunci ucenicii Lui L-au întrebat, zicând: „Învățătorule, cine a păcătuit: acesta sau părinții lui, de s-a născut orb?”
Iisus a răspuns: „Nici el n-a păcătuit, nici părinții lui, ci ca să se arate în el lucrurile lui Dumnezeu. Trebuie să fac, până este ziuă, lucrurile Celui ce M-a trimis pe Mine; că vine noaptea, când nimeni nu poate să lucreze. Atât cât sânt în lume, Eu sânt lumina lumii”.
Acestea zicând, a scuipat jos, și a uns cu tină ochii orbului, și i-a zis: „Mergi de te spală în scăldătoarea Siloamului (care se tâlcuiește: trimis)”. Iar el s-a dus și s-a spălat și a venit văzând.
Iudeii iscodesc pe orbul din naștere. – Iar vecinii și cei ce-l văzuseră mai înainte că era orb ziceau: „Nu este acesta care ședea și cerșea?”
Unii ziceau: „El este”. Alții ziceau: „Nu este el, ci seamănă cu el”. Dar acesta zicea: „Eu sânt”.
Atunci ei l-au întrebat: „Cum ți s-au deschis ochii?
Acela a răspuns: „Omul care Se numește Iisus a făcut tină și a uns ochii mei, și mi-a zis: Mergi la scăldătoarea Siloamului și te spală. Și ducându-mă deci și spălându-mă, am văzut”.
I-au mai zis: ”Unde este Acela?” A zis el: Nu știu”. Atunci l-au dus la farisei.
Și era sâmbătă în ziua în care Iisus a făcut tină și i-a deschis ochii.
Deci iarăși îl întrebau și fariseii cum a văzut. Iar el le-a zis: „Tină a pus pe ochii mei, și m-am spălat și văd”.
Iar unii dintre farisei ziceau: „Acest om nu este de la Dumnezeu, fiindcă nu ține sâmbăta”. Iar alții ziceau: „Cum poate un om păcătos să facă asemenea minuni?” Și era dezbinare între ei.
Au zis deci orbului iarăși: „Dar tu ce zici despre El, că ți-a deschis ochii?” iar el a zis că prooroc este.
Părinții orbului adeveresc spusele lui. – Dar Iudeii n-au crezut despre el că era orb și a văzut, până n-au chemat pe părinții celui ce vedea, și i-au întrebat, zicând: „Acesta este fiul vostru, despre care ziceți că s-a născut orb? Deci cum vede el acum?”
Au răspuns părinții lui și au zis: Știm că acesta este fiul nostru și că s-a născut orb, dar cum vede el acum, noi nu știn; sau cine i-a deschis ochii lui, noi nu știm. Întrebați-l pe el; este în vârstă; va vorbi singur despre sine”.
Acestea le-au spus părinții lui, pentru că se temeau de Iudei. Căci Iudeii puseseră acum la cale că, dacă cineva va mărturisi că El este Hristos, să fie dat afară din sinagogă.
Cel ce se născuse orb este din nou întrebat. – Deci au chemat a doua oară pe omul care fusese orb și i-au zis: „Dă slavă lui Dumnezeu. Noi știm că omul acesta e păcătos”.
A răspuns deci acela: „Dacă este păcătos, nu știu. Un lucru știu: că eram orb și acum văd”
Atunci fariseii i-au zis: „Ce ți-a făcut? Cum ți-a deschis ochii?”
Le-a răspuns: „V-am spus acum și n-ați auzit? De ce voiți să auziți iarăși? Nu cumva voiți și voi să vă faceți ucenicii Lui?”
Și l-au ocărât și i-au zis: „Tu ești ucenic al Aceluia, iar noi sântem ucenici ai lui Moise. Noi știm că Dumnezeu a vorbit lui Moise, iar pe Acesta nu-L știm de unde este”.
A răspuns omul și le-a zis: „Tocmai în aceasta stă minunea că voi nu știți de unde este și El mi-a deschis ochii. Și noi știm că Dumnezeu nu-i ascultă pe păcătoși; iar de este cineva cinstitor de Dumnezeu și face voia Lui, pe acesta îl ascultă. Din veac nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naștere. De n-ar fi Acesta de la Dumnezeu, n-ar putea să facă nimic”.
Atunci fariseii au răspuns și i-au zis: „În păcate te-ai născut tot, și tu ne înveți pe noi?” Și l-au dat afară.
Orbul vindecat crede în Iisus. - Și a auzit Iisus că l-au dat afară și, găsindu-l, i-a zis: „Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu?”
El a răspuns și a zis: „Dar cine este, Doamne, ca să cred în El?”
Şi a zis Iisus: „L-ai şi văzut! Şi Cel ce vorbeşte cu tine Acela este”
Iar el a zis: „Cred Doamne”. Și s-a închinat Lui.
Eu sânt Lumina lumii (Ioan VIII, 12).


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu