Trebuie a ne ruga cu
umilință. – Zis-a Iisus pilda aceasta:
„Doi oameni s-au suit la
templu, ca să se roage: unul fariseu și celălalt vameș.
Fariseul, stând, așa se
ruga în sine: Dumnezeule, Îți mulţumesc că nu sânt ca ceilalți oameni,
răpitori, nedrepți, adulteri sau ca și acest vameș. Postesc de două ori pe
săptămână, dau zeciuială din toate câte câștig. Iar vameșul, departe stând, nu
voia nici ochii să-și ridice către cer, ci-și bătea pieptul, zicând: Dumnezeule,
fii milostiv mie, păcătosului! Zic vouă că acesta s-a coborât mai îndreptat la
casa sa, decât acela. Fiindcă oricine se
înalță pe sine se va smeri, iar cel ce se smerește pe sine se va înălța”.
Trebuie a ne arăta recunoscători lui Dumnezeu. – Pe când Iisus mergea
spre Ierusalim și trecea prin mijlocul Samariei și al Galileii, intrând într-un
sat, L-au întâmpinat zece leproși
care stăteau departe, și care au ridicat glasul și au zis: „Iisuse,
Învățătorule, fie-Ți milă de noi!”
Și văzându-i, El le-a zis:
„Duceți-vă și vă arătați preoților”, Dar, pe când ei se duceau, s-au curățit de
lepră.
Iar unul dintre ei,
văzând că s-a vindecat, s-a întors cu glas mare slăvind pe Dumnezeu. Si a căzut
cu fața la pământ la picioarele lui Iisus, mulțumindu-I. Și acesta era
samarinean.
Și, răspunzând, Iisus a
zis: „Au nu zece s-au curățit? Dar cei nouă unde sânt? Nu s-a găsit să se
întoarcă și să dea slavă lui Dumnezeu decât numai acesta, care este de alt
neam?
Și i-a zis: „Scoală-te și
du-te; credința ta te-a mântuit”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu