Toate sânt chemate
deopotrivă. – Zis-a Iisus pilda aceasta: „Împărăţia
cerurilor se va asemăna cu zece fecioare, care, luând candelele lor, au ieşit
în întâmpinarea mirelui. Cinci însă dintre ele erau nebune şi cinci înţelepte.
Căci cele nebune, luînd candelele, n-au luat cu sine untdelemn. Iar cele
înţelepte, au luat untdelemn în vase, odată cu candelele lor. Dar
mirele întârziind, au aţipit toate şi au adormit”. Mirele soseşte. – „Iar la miezul nopţii
s-a făcut strigare: Iată, mirele vine! Ieşiţi întru întâmpinarea lui! Atunci s-au deşteptat toate
acele fecioare şi au împodobit candelele lor. Şi cele nebune au zis către cele
înţelepte: Daţi-ne din untdelemnul vostru, că se sting candelele noastre. Dar
cele înţelepte le-au răspuns, zicând: Nu, ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă
şi nici vouă. Mai bine mergeţi la cei ce vând şi cumpăraţi pentru voi. Numai fecioarele înţelepte au luat parte la
nuntă. – „Deci, plecând ele ca să cumpere, a venit mirele şi cele ce erau
gata au intrat cu El la nuntă şi uşa s-a închis. Iar mai pe urmă, au sosit şi
celelalte fecioare, zicând: „Doamne, Doamne, deschide-ne nouă. Iar el,
răspunzând, a zis: Adevărat vă zic vouă: nu vă cunosc pe voi. Drept
aceea, privegheaţi, că nu ştiţi ziua şi nici ceasul când vine Fiul Omului”. Numai
aceia vor intra în împărăţia cerului, care fac voia Tatălui Meu, Cel care este
în ceruri (Matei VII, 21).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu