100. Pavel este trimis în lanţuri la Roma

Pavel prins şi legat în Ierusalim. – Ajungând Pavel la Ierusalim şi intrând într-o zi în templu, l-au văzut Iudeii cei din Asia, şi, întărind tot poporul, au pus mâinile pe el ca să-l scoată afară din cetate şi şi să-l omoare. Dar căpitanul gărzii îl smulse din mâinile lor şi, poruncind să-l lege cu două lanţuri, l-a dus în tabăra ostăşească.

Iar în noaptea următoare, arătându-i-se, Domnul i-a zis: „Îndrăzneşte Pavele! Căci precum ai mărturisit cele despre Mine la Ierusalim, aşa trebuie să mărturiseşti şi la Roma”.

Pavel este trimis la Cezareea. – Iar când s-a făcut ziuă, adunându-se unii Iudei, s-au legat cu blestem zicând că nu vor mânca nici nu vor bea până cînd nu vor ucide pe Pavel. Şi cei ce făcuseră între ei acest jurământ erau mai mulţi de patruteci.

Atunci căpitanul l-a trimis de noapte sub pază puternică la guvernatorul Felix, în Cezareea. Felix, auzind acestea, i-a amânat, cunoscând destul de bine cele cu privire la învăţătura (creştină), zicând: „Când se va coborâ comandantul Lysias, voi hotărâ asupra acelora ale voastre”.

Iar după câteva zile, Felix, venind cu Drusila, femeia lui, care era din neamul Iudeilor, a trimis să cheme pe Pavel şi l-a ascultat despre credinţa lui Hristos Iisus.

Şi vorbind ei despre dreptate şi despre înfrânare şi despre judecata viitoare, Felix s-a înfricoşat şi a răspuns: „Acum mergi, şi, când voi găsi timp potrivit, te voi mai chema”.

Dar când s-au împlinit doi ani, în locul lui Felix a urmat Porcius Festus. Şi, voind să le fie Iudeilor pe plac, Felix a lăsat pe Pavel legat.

Şi arhiereii şi fruntaşii Iudeilor i s-au înfăţişat cu învinuiri împotriva lui Pavel şi îl rugau, cerându-i, ca o favoare asupra lui, să fie trimis la Ierusalim  pregătind cursă ca să-l ucidă pe drum.

Iar Festus, voind să facă plăcere Iudeilor, răspunzând lui Pavel, a zis: „Vrei să mergi la Ierusalim şi acolo să fii judecat înaintea mea pentru acestea?”

Dar Pavel a zis: „Stau la judecata Cezarului, unde trebuie să fiu judecat. Iudeilor nu le-am făcut nici un rău, precum mai bine ştii şi tu”. Atunci Festus, vorbind cu sfatul său, a răspuns: „Ai cerut să fii judecat de Cezarul, la Cezarul te vei duce”.

Corabia în care călătorea Pavel spre Roma se scufundă. – Hotărându-se ziua plecării, Pavel se urcă pe o corabie, împreună cu Luca şi cu mulţi alţi legaţi, şi, după o călătorie lungă şi grea, s-au oprit în insula Creta. Pavel zicea că e bine de iernat acolo, dar, nefiind ascultat, corabia porni din nou la drum. Şi îndată s-a stârnit furtună mare încât le era viaţa în primejdie. Şi, ridicându-se, Pavel a zis: „Nu vă temeţi! Nici unul din voi nu va pieri, ci numai corabia singură”. În noaptea a 14-a au ajuns la Malta. Corabia se sfărâmă, iar călătorii toţi, în număr de două sute şaptezeci şi şase, au scăpat la mal teferi.

Pavel rămâne trei luni în insula Malta. – Iar locuitorii din insulă le arătau o deosebită omenie, căci, aprinzând foc, i-au luat pe toţi la ei din pricina ploii care era şi a frigului.

Şi, stângând Pavel grămadă de găteje şi punându-le pe foc, o viperă a ieşit de căldură şi s-a prins de mâna lui. Şi când locuitorii au văzut vipera atârnând de mâna lui, ziceau unii către alţii: „Desigur că ucigaş este omul acesta, pe care dreptatea nu l-a lăsat să trăiască, deşi a scăpat din mare”.

Dar el, scuturând vipera în foc, n-a pătimit nici un rău.

Şi ei aşteptau ca să se umfle, sau să cadă deodată mort. Dar aşteptând ei mult şi văzând că nu i se întâmplă nimic rău, şi-au schimbat gândul şi ziceau că el este un zeu.

Şi a vindecat Pavel pe toţi bolnavii din insula aceea şi i s-a făcut cinste mare, iar după trei luni au plecat la Roma.

Pavel soseşte la Roma. – La Roma lui Pavel i s-a dat voie să locuiască deosebi cu sutaşul ce-l păzea.

Iar Pavel a rămas doi ani întregi în casa luată de el cu chirie şi primea pe toţi care veneau la el propovăduind împărăţia lui Dumnezeu şi învăţând cele despre Domnul Iisus Hristos, cu toată îndrăzneala şi fără nici o piedică.

*

După această închisoare de doi ani, Pavel a închinat încă doi ani la o altă călătorie misionară şi s-a dus mai întâi în Spania şi de acolo în Răsărit, pentru a cerceta Bisericile din Efes, din Creta, din Macedonia şi din Milet. În sfârşit, el s-a întors iarăşi la Roma pe timpul stăpânirii împăratului Nero, şi aici, a murit muceniceşte. Însă el, fiind cetăţean roman, n-a fost răstignit ca Sântul Petru, ci i s-a tăiat capul la anul 67 d. Hristos.

Lupta cea bună m-am luptat, călătoria am săvârşit, credinţa am păzit. De acum mi s-a gătit cununa dreptăţii, pe care Domnul îmi va da-o în ziua aceea, El, Dreptul Judecător (II Timotei IV, 7-8).