101. Spicuiri din cele 14 Epistole ale Sf. Pavel

Din Epistola către Romani şi din cele două Epistole către Corinteni. – Fiindcă toţi au păcătuit şi sânt lipsiţi de slava lui Dumnezeu, îndrepându-se în dar, cu harul Lui, prin răscumpărarea cea în Hristos Iisus. (Rom. III, 23-24).

Căci socotim că prin credinţă se va îndrepta omul, fără faptele Legii. Căci, ce spune Scriptura? Căci şi Avraam a crezut lui Dumnezeu şi i s-a socotit lui ca dreptate. Celui care face fapte nu  i se socoteşte plata după har, ci după datorie; iar celui care nu face fapte, ci crede în Cel ce îndreptează  pe cel păcătos, credinţa lui i se socoteşte ca dreptate (Rom. III, 28; IV, 3-5).

De aceea, precum printr-un om a intrat păcatul în lume şi prin păcat moarte, aşa moartea a trecut la toţi oamenii, prin acela prin care toţi au păcătuit (Rom. V, 12).

Deci dar, precum prin greşeala unuia a venit osânda pentru toţi oamenii, aşa prin dreptatea unuia a venit, pentru toţi oamenii, îndreptarea care dă viaţă (Rom. V, 18).

Aşa şi noi, cei mulţi, un trup sântem în Hristos şi fiecare sântem mădulare unii altora; dar avem felurite daruri, după harul care ni s-a dat (Rom. XII, 5-6).

Tot sufletul să se supună înaltelor stăpâniri, căci nu este stăpânire decât de la Dumnezeu; iar cele ce sânt, de Dumnezeu rânduite. Pentru aceea, cel ce se împotriveşte stăpânirii, se împotriveşte rânduielii lui Dumnezeu; iar cei ce se împotrivesc îşi vor lua osândă (Rom. XIII, 1-2).

De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am armă sunătoare şi chimval răsunător.

Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sânt.

Şi de aş împărţi toată averea mea şi de aş da trupul ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte.

Dragostea îndelung rabdă, dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul.

Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.

Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă.

Dragostea nu cade niciodată (I Cor. XIII, 1-8).

Noi (slujitorii bisericii) ai lui Dumnezeu împreună lucrători sântem; iar voi (credincioşilor) sânteţi ogorul lui Dumnezeu şi zidireaa Lui (I Cor. III, 9).

Nu ştiţi, oare, că voi sânteţi templu al lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi?

De va strica cineva templul lui Dumnezeu, îl va strica Dumnezeu pe el, pentru că sfânt este templul lui Dumnezeu, care sânteţi voi (I Corinteni III, 16-17).

Că de vreme ce printr-un om a venit moartea, tot printr-un om şi învierea morţilor.

Căci, precum în Adam toţi mor, aşa şi în Hristos toţi vor învia (I Cor. XV, 21-22).

Dar va zice cineva: Cum înviază morţii? Şi cu ce trup au să vină?

Nebun ce eşti! Tu ce semeni nu dă viaţă, dacă nu va fi murit.

Şi ceea ce semeni nu este trupul ce va să fie, ci grăunte gol, poate de grâu sau de altceva din celelalte; iar Dumnezeu îi dă un trup, precum a voit, fiecărei seminţe un trup.

Nu toate trupurile sânt acelaşi trup, ci unul este trupul oamenilor şi altul este trupul dobitoacelor şi altul este trupul păsărilor şi altul este trupul peştilor.

Sânt şi trupuri cereşti şi trupuri pămnteşti; dar alta este mărirea celor cereşti şi alta a celor pământeşti.

Alta este srtălucirea soarelui şi alta este strălucirea lunii şi alta strălucirea stelelor. Căci stea de stea se deosebeşte în strălucire.

Aşa este şi învierea morţilor: se seamănă trupul întru stricăciune, înviază întru nestricăciune; se seamănă întru necinste, înviază întru slavă; se seamănă întru slăbiciune, înviază în putere; se seamănă trup firesc, înviază trup duhovnicesc. Dacă este trup firesc, este şi trup duhovnicesc.

Precum şi este scris: Făcutu-s-a omul cel dintâi, Adam, cu suflet viu; iar Adam cel de pe urmă cu duh dătător de viaţă; dar nu este întâi cel duhovnicesc, ci cel firesc, apoi cel duhovnicesc.

Omul cel dintâi este din pământ, pământesc; omul cel de-al doilea este din cer (I Cor. XV, 35-47).

Cel ce seamănă cu zgârcenie, cu zgârcenie va şi secera, iar cel ce seamănă cu dărnicie, cu dărnicie va şi secera.

Fiecare să dea cum socoteşte cu inima sa, nu cu părere de rău sau cu silă, căci Dumnezeu iubeşte pe cel care dă cu voie bună (II Cor. IX, 6-7).

Din Epistolele către Galateni, către Efeseni şi către Filipeni. – Căci vă fac cunoscut, fraţilor, că Evanghelia cea binevestită de mine nu este după om, nici n-am învăţat-o, ci prin descoperirea lui Iisus Hristos (Galateni I, 11-12).

Căci, eu, prin Lege,  am murit faţă de Lege, ca să trăiesc lui Dumnezeu.

M-am răstignit împreună cu Hristos; nu eu mai trăiesc, ci Hristos mai trăieşte în mine. Şi viaţa mea de acum, în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine (Galateni II, 19-20).

Cu duhul să umblaţi şi să nu împliniţi pofta trupului;  căci trupul pofteşte împotriva duhului, iar duhul împotriva trupului (Galat. V, 16-17).

Iar cei ce sânt ai lui Hristos Iisus şi-au răstignit trupul împreună cu patimile şi cu poftele.

Dacă trăim cu duhul, cu duhul să şi umblăm (Galateni V, 24-25).

Iar mie, să nu-mi fie a mă lăuda, decât numai în crucea domnului nostru Iisus Hristos, prin Care lumea este răstignită pentru mine, şi eu pentru lume.

Că în Hristos Iisus, nici tăierea împrejur nu este ceva, nici netăierea împrejur, ci făptura cea nouă.

Şi câţi vor umbla după dreptarul acesta, - pace şi milă asupra lor şi asupra Israelului lui Dumnezeu (Galateni VI, 14-16).

Şi să vă înnoiţi în duhul cugetului vostru, îmbrăcându-vă în omul cel nou, care este făcut după chipul lui Dumnezeu, în dreptatea şi în sfinţenia adevărului.

Pentru aceea, lepădând minciuna, grăiţi adevărul fiecare cu aproapele său, căci unul altuia sântem mădulare.

Mâniaţi-vă şi nu greşiţi; soarele să nu apună peste mânia voastră. Nici nu daţi loc diavolului.

Orice amărăciune şi supărare şi mânie şi izbucnire şi defăimare să piară de la voi împreună cu orice răutate.

Ci fiţi buni între voi şi milostivi, iertând unul altuia, precum şi Dumnezeu v-a iertat vouă, în Hristos (Efeseni IV, 23-27; 31-32).

Ci S-a deşertat pe Sine, chip de rob luând, făcându-Se asemenea oamenilor şi la înfăţişare aflându-Se ca un om.

S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte – şi încă moarte pe cruce.

Pentru aceea, şi Dumnezeu L-a preaânălţat şi I-a dăruit Lui nume care este mai presus de orice nume; ca întru numele lui Iisus, tot genunchiul să se plece, al celor cereşti, al celor pământeşti şi al celor de dedesubt. Şi să mărturisească toată lumea că Domn este Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu-Tatăl (Filipeni II, 7-11).

Din Epistola către Coloseni şi din cele două Epistole către Tesaloniceni. – Aşadar, dacă aţi înviat împreună cu Hristos, căutaţi cele de sus, unde se află Hristos, şezând de-a dreapta lui Dumnezeu.

Cugetaţi cele de sus, nu cele de pe pământ (Col. III, 1-2).

Îngăduiţi-vă unul pe altul şi iertaţi unul altuia, dacă are cineva vreo plângere împotriva cuiva; după cum şi Hristos v-a iertat vouă, aşa să iertaţi şi voi.

Iar peste toate acestea, îmbrăcaţi-vă în dragoste, care este legătura desăvârşirii.

Şi pacea lui Hristos, întru care aţi fost chemaţi, ca să fiţi un singur trup, să stăpânească în inimile voastre; şi fiţi mulţumitori.

Cuvântul lui Hristos să locuiască întru voi cu bogăţie.

Învăţaţi-vă şi povăţuiţi-vă între voi cu toată înţelepciunea. Cântaţi în inimile voastre lui Dumnezeu, mulţumindu-I, în psalmi, în lăudări şi în cântări duhovniceşti.

Orice faceţi, cu cuvântul sau cu lucrul, toate să le faceţi în numele Domnului Iisus şi prin El să mulţumiţi lui Dumnezeu şi Tatălui (Coloseni III, 13-17).

Copiilor, ascultaţi pe părinţii voştri întru toate, căci aceasta este bine-plăcut Domnului.

Părinţilor, nu întărâtaţi pe copiii voştri, ca să nu se deznădăjduiască (Col. 20-21).

Slugilor, ascultaţi întru toate pe stăpânii voştri cei trupeşti, nu slujindu-le numai înaintea ochilor, ca unii care caută să placă oamenilor, ci în curăţia inimii, temându-vă de Domnul.

Orice lucraţi, lucraţi din toată inima, ca pentru Domnul şi nu ca pentru oameni, bine ştiind că de la Domnul veţi primi răsplata moştenirii; căci Domnului Hristos slujiţi.

Iar cel ce face nedreptate, îşi va lua plata nedreptăţii, întrucât nu este părtinire (Col. III, 22-25)

Stăpânilor, daţi slugilor voastre ce este drept şi potrivit, ştiind că şi voi aveţi stăpâni în ceruri (Col. IV, 1).

Fraţilor, despre cei ce au adormit, nu voim să fiţi în neştiinţă, ca să nu vă întristaţi ca ceilalţi, care nu au nădejde.

Pentru că de credem că Iisus a murit şi a înviat, tot aşa (credem) că Dumnezeu, pe cei adormiţi întru Iilsus, îi va aduce împreună cu El (I Tes. IV, 13-14).

Iar despre ani şi despre vremuri, fraţilor, nu aveţi nevoie să vă scriem, căci singuri ştiţi bine că ziua Domnului vine, aşa, ca un fur, noaptea.

Atunci când vor zice: Pace şi linişte. – atunci, fără de veste, va veni peste ei pieirea, ca şi durerile peste cea însărcinată, şi scăpare nu vor avea.

Voi însă fraţilor, nu sânteţi în întuneric, ca să vă apuce ziua aceea ca un fur, căci voi toţi sânteţi fii ai luminii şi fii ai zilei; nu sântem ai nopţii, nici ai întunericului.

De aceea, să nu dormim ca şi ceilalţi, ci să priveghem şi să fim treji (I Tes. V, 1-6).

Fraţilor, vă poruncim, în numele Domnului nostru Iisus Hristos, să vă feriţi de orice frate care umblă fără de rânduială şi nu după învăţătura primită de la noi.

Şi dacă vreunul nu ascultă de cuvântul nostru prin epistolă, pe acela să-l însemnaţi şi să nu mai aveţi cu el nici un amestec, ca să-i fie ruşine. Dar să nu-l socotiţi ca pe un vrăjmaş, ci povăţuiţi-l ca pe un frate (II Tes. III, 6, 14, 15).

Din cele două Epistole către Timotei şi din Epistolele către Tit, către Filimon şi către Evrei. – Această poruncă îţi încredinţez, fiule, Timotei, ca, potrivit proorociilor făcute mai înainte asupra ta, să te lupţi cu lupta cea bună, după cuvântul lor, având credinţă şi cuget bun, pe care unii, lepădându-le, au căzut din credinţă (I Tim. I, 18-19).

Şi, în adevăr, evlavia este mare câştig, dar atunci când se îndestulează cu ce are.

Pentru că noi n-am adus nimic în lume, tot aşa cum nici nu putem să scoatem ceva din ea afară.

Ci, având hrană şi îmbrăcăminte, cu acestea vom fi îndestulaţi.

Cei ce vor să se îmbogăţească, dimpotrivă, cad în ispită şi în cursă şi în multe pofte nebuneşti şi vătămătoare, ca unele care cufundă pe oameni în ruină şi în pierzare.        

Că iubirea de argint este rădăcina tuturor relelor şi cei ce au poftit-o cu înfocare au rătăcit de la credinţă şi s-au străpuns cu multe dureri.

Dar tu, o, omule al lui Dumnezeu, fugi de acestea şi urmează dreptatea, evlavia, credinţa, dragostea, răbdarea, blândeţea (I Tim. VI, 6-11).

Şi toţi care voiesc să trăiască cucernic în Hristos Iisus vor fi prigoniţi (II Tim. III, 12).

Tu însă rămâi în cele ce ai învăţat şi de care eşti încredinţat, deoarece ştii de la cine ai învăţat, şi fiindcă de mic copil cunoşti Sfintele Scripturi care pot să te înţelepţească spre mântuire, prin credinţa cea întru Hristos Iisus.

Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos spre învăţătură, spre mustrare, spre îndreptare, spre înţelepţirea cea întru dreptate, astfel ca omul lui Dumnezeu să fie bine pregătit pentru orice lucru bun (II Tim. III, 14-17).

       Căci harul mântuitor al lui Dumnezeu s-a arătat tuturor oamenilor, înăţându-ne pe noi să lepădăm fărădelegea şi poftele lumeşti şi, în veacul de acum, să trăim cu înţelepciune, cu dreptate şi cu cucernicie şi să aşteptăm fericita nădejde şi arătarea slavei marelui Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Care S-a dat pe Sine pentru noi, ca să ne izbăvească de toată fărădelegea şi să-Şi curăţească Lui  popor  ales, râvnitor la fapte bune (Tit. II, 11-14).

Că nu avem arhiereu care să nu poată suferi cu noi în slăbiciunile noastre, ci ispitit întru toate după asemănarea noastră, afară de păcat.

Să ne apropiem, deci, cu încredere de tronul harului, ca să luăm milă şi să aflăm har, spre ajutor, la timpul potrivit (Evr. IV, 15-16).

De aceea şi noi, având împrejurul nostru atâta nor de mărturii, să lepădăm orice povară  şi păcatul ce grabnic ne împresoară şi să alergăm cu stăruinţă îm lupta care ne stă înainte.

       Cu ochii aţintiţi asupra lui Iisus, începătorul şi plinitorul credinţei, Care, pentru bucuria pusă înainte-I, a suferit crucea, n-a ţinut seama de ocara ei  şi a şezut de-a dreapta tronului lui Dumnezeu.

       Luaţi bine aminte, dar, la Cel ce a răbdat de la păcătoşi, asupra Sa, o atât de mare împotrivire, ca să nu vă lăsaţi osteniţi, slăbind în sufletele voastre.

       În lupta voastră cu păcatul, nu v-aţi împotrivit încă până la sânge.

       Şi aţi uitat îndemnul care vă grăieşte ca unor fii: Fiul meu, nu dispreţui certarea Domnului, nici nu te descuraja, când eşti mustrat de El.

    Căci pe cine îl iubeşte Domnul îl ceartă, şi biciuieşte pe tot fiul pe care îl primeşte.

       Răbdare spre înţelepţire, Dumnezeu se poartă cu voi ca faţă de fii. căci care este fiul pe care tatăl său nu-l pedepseşte? (Evr. XII, 1-7).

       Ascultaţi pe conducătorii voştri şi vă supuneţi lor, fiindcă ei priveghează pentru sufletele voastre, având să dea de ele seamă (Evr. XIII, 17).