Creştinii cei dintâi
duceau viaţă obştească. – Iar inima şi sufletul
mulţimii celor ce au crezut erau una şi nici unul nu zicea că este al său ceva din
averea sa, ci toate le erau de obşte.
Şi cu mare putere
Apostolii mărturiseau despre Învierea Domnului Iisus Hristos şi mare har era
peste ei toţi.
Şi nimeni nu era
între ei lipsit, fiincă toţi câţi aveau ţarini sau case le vindeau şi aduceau
preţul celor vândute, şi-l puneau la picioarele Apostolilor. Şi se împărţea
fiecăruia după cum avea cineva trebuinţă.
Anania lovit de moarte năpraznică. – Iar un om
Anania, cu Safira, femeia lui, şi-au vândut ţarina. Şi a dosit din preţ, ştiind
şi femeia lui, şi, aducând o parte, a pus-o la picioarele Apostolilor.
Iar Petru a zis:
“Anania, de ce a umplut satana inima ta, ca să minţi tu Duhului Sfânt şi să
doseşti din preţul ţarinii? Au nu-ţi rămânea ţie, dacă rămânea, şi vândută
(banii) nu era în stăpânirea ta? Pentru ce ai pus în inima ta lucrul acesta?
N-ai minţit oamenilor ci lui Dumnezeu”.
Iar Anania, auzind
aceste cuvinte, a căzut şi a murit. Şi frică mare i-a cuprins pe toţi care au
auzit.
Şi sculându-se cei
mai tineri, l-au înfăşurat şi, scoţându-l afară, l-au îngropat.
Safira moare şi ea năprasnic. – După un răstimp,
ca de trei ceasuri, a intrat şi femeia lui, neştiind cele ce se întâmplase.
Iar Petru a zis
către ea: “Spune-mi dacă ai vândut ţarina cu atât?” Iar ea a zis: “Da, cu
atât”.
Iar Petru a zis
către ea: “De ce v-aţi învoit să ispitiţi Duhul Domnului? Iată picioarele celor
ce au îngropat pe bărbatul tău sânt la uşă şi te vor scoate afară şi pe
tine”.
Şi ea a căzut
îndată la picioarele lui Petru şi a murit. Şi intrând tinerii, au găsit-o
moartă şi, scoţând-o afară, au îngropat-o lângă bărbatul ei.
Şi frică mare a
cuprins toată adunarea şi pe toţi care au auzit acestea.
Iar dacă a crescut paiul şi a făcut rod, atunci s-a
arătat şi neghina (Matei XIII, 26).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu