107. Ce este SFÂNTA SCRIPTURĂ

Pe multe căi şi în multe vremuri oamenii s-au silit să ajungă la o cunoştinţă mai dreaptă despre Dumnezeu. La toate popoaarele, cu cele mai felurite religii, se găsesc cărţi ţinute în multă cinste, în care li se vorbeşte despre datoriile către suflet şi cum să se înalţe mai bine către Dumnezeu.

Dar din toate aceste cărţi, nici una nu vorbeşte mai frumos, mai mişcător, mai temeinic şi mai adânc, către sufletul omului, decât cartea numită Sfânta Scriptură sau Biblia. Aceasta e cartea care s-a început a de scrie în mijlocul poporului iudeu, la care cel mai bine s-a păstrat adevărata cunoştinţă despre Dumnezeu; iar încheiată a fost ea de către bărbaţi creştini, care au lucrat în sânul Bisericii ca apostoli şi învăţători. Numirea de Biblie, care i se mai dă, înseamnă carte, fiindcă între toate cărţile, aceasta este cea care a adus cel mai mare bine şi mângâiere, cartea care s-a răspândit şi a fost citită cel mai mult, cartea cea mai cunoscută, cartea care vorbeşte deoptrivă tuturor. În două vorbe, aceasta este adevărat carte pentru creştini.

Despre ce spunem că e „o carte”; la drept vorbind însă ea cuprinde mai multe cărţi, scrise de bărbaţi sfinţi, care erau cu totul pătrunşi de Duhul Domnului. De aceea, măcar că sânt cărţi deosebite, au fost puse la un loc sub o singură scoarţă, aceeaşi putere a Duhului lui Dumnezeu se află în toate.

Aceste cărţi n-au fost nici ele scrise în aceeaşi vreme şi într-un singur grai, ci s-au scris în curgerea unei vremi, care cuprinde cam 1700 de ani.

Graiul ei (limba ebraică) este acela pe care l-au vorbit Avraam, Iacov, Moise, David şi toţi după dânsul până la strămutarea poporului evreu în Babilon. Căci, după aceea, poporul a vorbit un grai puţin mai schimbat, pe care l-a vorbit şi Mântuitorul Hristos. Nu e acesta însă singurul grai în care s-a scris Sfânta Scriptură, căci părţile mai noi, care sânt şi cele mai însemnate, au fost scrise în greceşte.

Partea Sfintei Scripturi care a fost scrisă până la venirea Mântuitorului poartă numele de Vechiul Testament, care cuprinde 30 de cărţi, iar cele scrise de la Mântuitorul încoace se numesc Noul Testament, adică noua rânduială a lucrurilor dumnezeieşti, şi cuprinde 27 de cărţi.

Vechiul Testament cuprinde cărţi de istorisire a faptelor poporului iudeu şi a chipului minunat cum Dumnezeu l-a călăuzit, precum şi învăţături şi înştiinţări date de acest popor pentru a nu se depărta de Dumnezeu. Astfel de cărţi sânt cele cinci cărţi ale lui Moise numite şi Pentateuhul, apoi cartea lui Iosua, cărţile regilor şi altele. Afară de acestea, mai cuprinde cărţi care dau învăţături poporului, cum sânt cărţile lui Solomon, sau cărţi care mustră poporul pentru relele făcute şi-i arată ce are să se întâmple pe viitor, precum sânt cărţile proorocilor. Una dintre cele mai frumoase cărţi însă, în care se cântă lauda lui Dumnezeu, carte care e întrebuinţată foarte mult în Biserica noastră şi în toată creştinătatea, e Psaltirea proorocului şi împăratului David.

În scurt, Vechiul Testament cuprinde arătarea felului cum a lucrat Dumnezeu în sânul poporului iudeu pentru a păstra dreapta cunoştinţă despre El şi a pregătit tot mersul lucrurilor şi gândurile oamenilor pentru venirea şi primirea Mântuitorului lumii, Iisus Hristos.

Noul Testament cuprinde istorisirea arătării şi activităţii Domnului Hristos pe pământ.

Cele dintâi cărţi ale lui sânt cele patru Evanghelii scrise de Sfinţii Evanghelişti Matei, Marcu, Luca şi Ioan. În ele se cuprinde istorisirea întregii vieţi a Domnului nostru Iisus Hristos şi învăţătura Lui. După acestea urmează o carte numită Faptele Apostolilor, în care se cuprinde istorisirea celor ce s-au petrecut în Biserică după Înălţarea Domnului la cer, şi cum Sfinţii Apostoli au propovăduit cuvântul Domnului la întemeierea Bisericii creştine. Vin apoi paisprezece epistole ale Sfîntului Apostol Pavel în care el învaţă pe creştinii aşezaţi în diferite oraşe cum să creadă în Domnul Hristos şi cum să vieţuiască spre a se apropia de Mântuitorul lor. după acestea vin şapte epistole soborniceşti, adică îndreptate către toată creştinătatea, scrise de Sfinţii Apostoli Iacov, Petru, Ioan şi Iuda. În ele se dau creştinilor învăţături foarte preţioase pentru purtarea lor. În sfârşit, se mai află o carte: Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul, care e tot cel care a scris şi şi Evanghelia care poartă numele lui. În ea se arată cum va fi sfârşitul lumii şi cum Mântuitorul va face Judecata.