87. Anania şi Safira

Creştinii cei dintâi duceau viaţă obştească. – Iar inima şi sufletul mulţimii celor ce au crezut erau una şi nici unul nu zicea că este al său ceva din averea sa, ci toate le erau de obşte.

Şi cu mare putere Apostolii mărturiseau despre Învierea Domnului Iisus Hristos şi mare har era peste ei toţi.

Şi nimeni nu era între ei lipsit, fiincă toţi câţi aveau ţarini sau case le vindeau şi aduceau preţul celor vândute, şi-l puneau la picioarele Apostolilor. Şi se împărţea fiecăruia după cum avea cineva trebuinţă.

Anania lovit de moarte năpraznică. – Iar un om Anania, cu Safira, femeia lui, şi-au vândut ţarina. Şi a dosit din preţ, ştiind şi femeia lui, şi, aducând o parte, a pus-o la picioarele Apostolilor.

Iar Petru a zis: “Anania, de ce a umplut satana inima ta, ca să minţi tu Duhului Sfânt şi să doseşti din preţul ţarinii? Au nu-ţi rămânea ţie, dacă rămânea, şi vândută (banii) nu era în stăpânirea ta? Pentru ce ai pus în inima ta lucrul acesta? N-ai minţit oamenilor ci lui Dumnezeu”.

Iar Anania, auzind aceste cuvinte, a căzut şi a murit. Şi frică mare i-a cuprins pe toţi care au auzit.

Şi sculându-se cei mai tineri, l-au înfăşurat şi, scoţându-l afară, l-au îngropat.

Safira moare şi ea năprasnic. – După un răstimp, ca de trei ceasuri, a intrat şi femeia lui, neştiind cele ce se întâmplase.

Iar Petru a zis către ea: “Spune-mi dacă ai vândut ţarina cu atât?” Iar ea a zis: “Da, cu atât”.

Iar Petru a zis către ea: “De ce v-aţi învoit să ispitiţi Duhul Domnului? Iată picioarele celor ce au îngropat pe bărbatul tău sânt la uşă şi te vor scoate afară şi pe tine”.

Şi ea a căzut îndată la picioarele lui Petru şi a murit. Şi intrând tinerii, au găsit-o moartă şi, scoţând-o afară, au îngropat-o lângă bărbatul ei.

Şi frică mare a cuprins toată adunarea şi pe toţi care au auzit acestea.

Iar dacă a crescut paiul şi a făcut rod, atunci s-a arătat şi neghina (Matei XIII, 26).