Petru vindecă pe
slăbănogul Enea. – Deci Biserica, în toată Iudeea şi Galileea şi Samaria
avea pace,
zidindu-se şi umblând în frica de Domnul, şi sporea prin mângâierea Duhului
Sfânt.
Şi trecând Petru pe
la toţi, a coborât şi la sfinţii care locuiau în Lida. Şi acolo a găsit un om, anume Enea, care de opt ani zăcea în pat, fiindcă era paralitic.
Şi Petru i-a zis:
“Enea, te vindecă Iisus Hristos. Ridică-te şi strânge-ţi patul “. Şi îndă s-a
ridicat.
Şi l-au văzut toţi
cei ce locuiau în Lida şi în Saron, care s-au şi întors la Domnul.
Petru învie pe Tavita. – Iar în Iope era o uceniţă, cu numele Tavita,
care, tâlcuindu-se, se zicea Căprioară. Aceasta era plină de fapte bune şi de
milosteniile pe care le făcea. Şi în zilele acelea, ea s-a îmbolnăvit şi a
murit. Si, scăldând-o, au pus-o în camera de sus.
Şi, fiind aproape Lida de
Iope, ucenicii, auzind că Petru este în Lida, au trimis pe doi bărbaţi la el,
rugându-l: „Nu pregeta să vii până la noi”. Şi Petru, sculându-se, a venit cu
ei.
Când a sosit, l-au dus în
camera de sus şi l-au înconjurat toate văduvele, plângând şi arătând cămăşile
şi hainele câte le făcea Căprioara, pe când era cu ele.
Şi Petru, scoţând afară
pe toţi, a îngenunchiat şi s-a rugat şi, întorcându-se către trup, a zis: „Tavita, scoală-te!” Iar ea şi-a deschis
ochii şi, văzând pe Petru, a şezut. Şi, dându-i mâna, Petru a ridicat-o şi,
chemând pe văduve, le-a dat-o vie.
Şi s-a făcut cunoscută
aceasta în întreaga Iope şi mulţi au crezut în Domnul.
Nimeni nu poate să facă aşa minuni, dacă nu va fi
Dumnezeu cu el (Ioan, III, 2).
