99. A treia călătorie misionară a Sf. Pavel

Pavel propovăduieşte în Efes. – Apoi, după câtva timp, Pavel plecă iarăşi în călătorie şi cercetă pentru a doua oară Bisericile din Asia, întărind pretutindenea pe ucenici. La Efes el întâlni doisprezece ucenici care credeau în Iisus Hristos, dar botezul nu-l primiseră încă. Pavel îi boteză şi-şi puse mâinile peste ei, şi s-a pogorât Duhul Sfânt asupra lor şi au început ucenicii aceia a grăi în limbi şi a prooroci.

Şi a stat Pavel la Efes mai bine de doi ani, propovăduind pe faţă Evanghelia şi Iudeilor şi păgânilor. Şi Dumnezeu l-a învrednicit să facă multe minunui: era destul să se pună pe bolnavi ştergarul sau cingătoarea lui, pentru ca să se vindece numaidecât şi petru a izgoni duhurile necurate. Şi mulţimea credincioşilor venea să mărturisească înaintea lui cele făptuite.

La Troia Pavel înviază un mort. – Tulburarea ce se stârni în vremea şederii lui Pavel la Efes, îl sili să plece în Macedonia şi în Grecia. După o şedere de trei luni la Corint, Pavel se întoarse prin Macedonia, la Troia.

Aici, în ziua întâi a săpămânii (Duminică), adunîndu-se credincioşii să frângă pâinea, Pavel, care avea de gând să plece a doua zi, a început să le vorbească şi a prelungit cuvântul lui până la miezul nopţii.

       Iar în camera de sus unde se găseau adunaţi credicioşii, erau multe lumini aprinse. Dar un tânăr cu numele Eutihie, şezând la fereastră, pe când Pavel ţinea lungul său cuvânt, a adormit adânc şi, doborât de somn, a căzut jos de la catul al treilea, şi l-au ridicat mort.

       Iar Pavel, coborându-se, s-a plecat peste el şi, luându-l în braţe, a zis: „Nu vă tulburaţi, căci sufletul lui este în el”.

La Milet Pavel îşi ia rămas bun de la bătrânii din Efes. – De la Troia, Pavel a plecat la Milet  şi, ajungând aici, a trimis să cheme pe preoţii bisericii din Efes, cărora le-a zis: „Iar acum, iată că, fiind legat cu duhul, merg la Ierusalim, neştiind cele ce mi se vor întâmpla acolo, decât numai că Duhul Sfânt mărturiseşte prin cetăţi, spunându-mi că mă aşteaptă lanţuri şi necazuri. Dar nimic nu iau în seamă şi nu pun nici un preţ pe viaţa mea, numai să împlinesc calea mea şi slujba mea pe care am luat-o de la Domnul Iisus, de a mărturisii Evanghelia harului lui Dumnezeu.

Drept aceea, luaţi aminte de voi înşivă şi de toată turma, întru care Duhul Sfânt v-a pus pe voi episcopi, ca să păstoriţi Biserica lui Dumnezeu , pe care a câştigat-o cu însuşi sângele Său. Căci eu ştiu aceasta că, după plecrea mea, vor intra între voi lupi îngrozitori, care nu vor cruţa turma. Şi dintre voi înşivă se vor ridica bărbaţi, grăind învăţături răstălmăcite, ca să tragă pe ucenici după ei.

Drept aceea, privegheaţi, aducându-vă aminte că, timp de trei ani, n-am încetat noaptea şi ziua, să vă îndemn, cu lacrimi, pe fiecare dintre voi.

Şi acum vă încredinţez lui Dumnezeu şi cuvântului harului Său, cel ce poate să vă zidească şi să vă dea moştenire între toţi cei sfinţiţi.

Argint, sau aur, sau haină, n-am poftit de la nimeni; voi înşivă ştiţi că mâinile acestea au lucrat pentru trebuinţele mele şi ale celor ce erau cu mine.

Toate vi le-am arătat, căci, ostenindu-vă astfel, trebuie să ajutaţi pe cei slabi şi să vă aduceţi aminte de cuvintele Domnului Iisus, căci El a zis: „Mai fericit este a da decât a lua”.

Şi după ce a spus acestea, plecându-şi genunchii, s-a rugat împreună cu toţi aceştia.

Şi mare jale i-a cuprins pe toţi şi, câzând pe grumazul lui Pavel, îl sărutau, cuprinşi de jale mai ales pentru cuvântul pe care îl spusese: că n-au să mai vadă faţa lui. Şi îl petrecură la corabie.

Aşa a plecat Pavel şi s-a dus la Ierusalim prin Cezareea.

Dar prin harul lui Dumnezeu sânt ceea ce sânt; şi harul Lui care este la mine n-a fost în zadar; ci m-am ostenit mai mult decât ei toţi. Dar nu eu, ci harul lui Dumnezeu care este cu mine (I Cor. XV, 10).