04 aprilie, 2017

38. A doua înmulţire a pâinilor


Iisus are milă de popor. – În zilele acelea, fiind iarăși mulțime multă și neavând ce să mănânce, Iisus, chemând la sine pe ucenici, le-a zis: „Milă Îmi este de mulțime, că sânt trei zile de când așteaptă lângă Mine și n-au ce să mămânce. Și de-i voi slobozi flămânzi la casa lor, se vor istovi pe drum, că unii dintre ei au venit de departe”.
       Și ucenicii Lui I-au răspuns: „De unde va putea cineva să-i sature pe aceștia cu pâine, aici în pustie?”
       Iisus înmulțește pâinile. – El însă i-a întrebat: „Câte pâini aveți?” Răspuns-au Lui: „Șapte”.
       Și a poruncit mulțimii să șadă jos pe pământ. Și, luând cele șapte pâini a mulțumit, a frânt și a dat ucenicilor Săi, ca să le pună înainte. Și ei le-au pus mulțimii înainte. Și aveau și puțini peștișori. Și binecuvântându-i, a zis să-i pună și pe aceștia înaintea lor.
       Și au mâncat și s-au săturat și au luat șapte coșuri cu rămășițe de fărâmituri.
       Iar cei ce au mâncat erau ca la patru mii. Și i-a slobozit.
       Fericiți cei ce flămânzesc și însetoșează de dreptate! (Matei V, 6).


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu