54. Fiul risipitor

Fiul  risipitor cere partea sa de moștenire. – Iisus a spus atunci pilda aceasta: „Un om avea doi feciori și a zis cel mai tânăr din ei tatălui său: Tată, dă-mi partea ce mi se cuvine din avuție. Și tatăl le-a împărțit avuția”.

Fiul risipitor ajunge la nevoie. - „Și nu după multe zile, adunând toate, fiul cel  mai tânăr s-a dus într-o țară mai depărtată și acolo și-a risipit averea, trăind în desfrânări.

Și după ce a chelltuit totul, s-a făcut foamete mare în țara aceea și el a început să ducă lipsă.

Și, ducându-se, s- a lipit el de unul din locuitorii acelei țări și acesta l-a trimis în țarinile sale să păzească porcii.

Și dorea să-și sature pântecele din roșcovele pe care le mâncau porcii, însă nimeni nu-i dădea”.

Fiul risipitor, căindu-se, se întoarce la tatăl său. – „Dar, venindu-și în sine, a zis: Câți argați ai tatălui meu sânt îndestulați cu pâine, iar eu pier aici de foame! Sculându-mă, mă voi duce la tatăl meu și-i voi spune: Tată, am greșit la cer și înaintea ta; nu mai sânt vrednic să mă numesc fiul tău. Fă-mă ca pe unul din argații tăi”.

Părintele îl primește cu bunărate. – „Și, sculându-se, a venit la tatăl său. Și, încă departe fiind el, l-a văzut tatăl său și i s-a făcut milă și, alergând, a căzut pe grumazul lui și l-a sărutat.

Și i-a zis fiul: Tată, am greșit în cer și înaintea ta și nu mai sânt vrednic să mă numesc fiul tău.

Și a zis tatăl către slugile sale: Aduceți degrabă haina cea mai bună și-l îmbrăcați și dați inel în mâna lui și încălțăminte în picioarele lui; și aduceți vițelul cel îngrășat și-l înjunghiați și, mâncând, să ne veselim, căci acest fiu al meu era mort și a înviat, pierdut era și s-a aflat. Și au început să se veselească”.

Fratele cel mare nemulțumit. – „Iar fiul cel mare era la țarină. Și când a venit și s-a apropiat de casă, a auzit cântece și jocuri. Și chemând la sine pe una dintre slugi, a întrebat ce înseamnă acestea? Iar ea i-a spus: Fratele tău a venit, și tatăl tău a înjunghiat vițelul cel îngrășat, pentru că l-a primit sănătos.

Și el s-a mâniat și nu vroia să intre; dar tatăl lui, ieșind, îl ruga. Însă el, răspunzând, a zis tatălui său: Iată de atâția ani îți slujesc și niciodată n-am călcat porunca ta. Și mie niciodată nu mi-ai dat un ied, ca să mă veselesc cu prietenii mei. Dar când a venit acest fiu al tău, care ți-a mâncat averea cu desfrânatele, ai înjunghiat pentru el vițelul cel îngrășat.

Tatăl însă i-a zis: Fiule, tu totdeauna ești cu mine și toate ale mele ale tale sânt. Trebuia însă să ne veselim și să ne bucurăm, căci fratele tău acesta mort era și a înviat, pierdut era și s- a aflat”.

Au doară uitați că bunătatea lui Dumnezeu vă îndeamnă la pocăință? (Rom. II, 7).