Cei chemaţi nu vin. – Şi, răspunzând, Iisus a
vorbit iarăşi în pilde, zicându-le: „Împărăţia cerurilor asemănatu-s-a unui
împărat care a făcut nuntă fiului său. Şi a trimis pe slugile sale ca să cheme
pe cei poftiţi la nuntă, dar ei n-au voit să vină.
Iarăşi a trimis alte slugi, zicând: Spuneţi celor chemaţi:
Iată am pregătit ospăţul meu; juncii mei şi cele îngrăşate s-au junghiat şi
toate sânt gata. Veniţi la nuntă. Dar ei fără să ţină seama, s-au dus: unul la
ţarina sa, altul la neguţătoria lui; iar ceilalţi, punând mâna pe slugile lui,
le-au batjocorit şi le-au ucis.
Şi auzind împăratul de aceasta, s-a umplut de mânie, şi
trimiţând oştile sale, a nimicit pe ucigaşii aceia şi cetăţii lor i-a dat foc”.
Împăratul a făcut
altora cinstea ospăţului. – Apoi a zis către slugile sale: „Nunta este gata
dar cei poftiţi n-au fost vrednici. Mergeţi deci la răspântiile drumurilor şi
pe câţi veţi găsi, chemaţi-i la nuntă”.
Şi, ieşind slugile acelea la drumuri, au adunat pe toţi câţi
au găsit, şi răi şi buni, şi s-a umplut casa nunţii cu oaspeţi”.
Împăratul alungă pe
unul ce venise la ospăţ fără haină de nuntă. – „Iar intrând împăratul ca
să privească pe oaspeţi, a văzut acolo
un om care nu era îmbrăcat în haină de nuntă. Şi i-a zis: „Prietene, cum ai
intrat aici, fără haină de nuntă?” El însă a tăcut.
Atunci împăratul a zis slugilor: „Legaţi-l de picioare şi de
mâini şi aruncaţi-l în întunericul cel mai dinafară. Acolo va fi plângerea şi
scrâşnirea dinţilor. Căci mulţi sânt cei chemaţi, dar puţini aleşi”.
Nici un păcătos nu va
intra în împărăţia lui Dumnezeu (Apocalipsa XXI, 27).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu