(Ioan, Cap. 1; 35-50)
Iisus cheamă pe Ioan
si pe Andrei. – A doua zi iarăși stătea Ioan şi doi dintre ucenicii lui şi, privind
pe Iisus, Care trecea, a zis: ”Iată
Mielul lui Dumnezeu!”
Și cei doi ucenici
l-au auzit când a spus scestea și au mers după Iisus. Iar Iisus întorcându-Se
și văzându-i că merg după El, le-a zis: „Ce
căutați?” Iar ei I-au zis: „Rabi (care se tâlcuiește: Învățătorule),
unde locuiești?”
El le-a zis:
„Veniți și veți vedea”. Au mers, deci, şi
au văzut unde locuia; și au rămas la El în ziua aceea. Era ca la ceasul al
zecelea.
Unul dintre cei doi
care auziseră de la Ioan și veniseră după Iisus era Andrei, fratele lui Simon-Petru.
Iisus cheamă pe Simon.- Acesta a găsit întâi pe
Simon, fratele său, și i-a zis: „Am găsit pe Mesia (care se tâlcuiește
Hristos)”.
Și l-a adus la
Iisus. Iisus, privind la el, i-a zis: „ Tu ești Simon, fiul lui Iona ; Tu te vei numi Chifa
(ce se tâlcuiește: Petru)”.
Iisus cheamă pe Filip.- A doua zi a venit să meargă
în Galileea și a găsit pe Filip. Și
i-a zis Iisus: „Urmează- Mi!„
Iar Filip era din
Betsaida, din cetatea lui Andrei şi a lui Petru.
Filip a găsit pe
Natanael şi i-a zis: „Am aflat pe Acela despre Care au scris Moise în Lege si
proorocii, pe Iisus, fiul lui Iosif din Nazaret”.
Și i-a zis
Natanael: „Din Nazaret poate fi ceva mai bun?” Filip i-a zis: „Vino și vezi”.
Iisus cheamă pe Natanael. – Iisus a văzut pe Natanael
venind către El și a zis despre el: „Iată, cu adevărat, israelit în care nu
este vicleșug”.
Natanael I-a zis:
„De unde mă cunoști?” A răspuns Iisus și i-a zis: „Mai înainte de a te chema
Filip, te-am văzut când erai sub smochin”.
Răsspunsu-I-a
Natanael: „Rabi, Tu ești Fiul lui
Dumnezeu, Tu ești regele lui Israel ”.
Răspuns-a Iisus și
i-a zis: „Pentru că ți-am spus ca te-am văzut sub smochin, crezi? Mai mari
decât acestea vei vedea”.
Unde sânt Eu, acolo va fi și slujitorul Meu (Ioan XII,
26).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu