106. - A D A O S U R I

105. Încheiere

În clipa când Iisus Şi-a dat duhul pe cruce, catapeteasma bisericii s-a despicat în două, de sus până jos. După aceea, Sfânta Sfintelor a Vechiului Testament n-a mai fost locuinţa lui Dumnezeu, şi vechiul Israel a încetat de a mai fi popor ales. Din zidurile cele măreţe ale tmplului vechi n-a rămas piatră pe piatră. Mântuitorul prezisese aceasta şi prezicerea Sa s-a împlinit cuvânt cu cuvânt. Armatele romane, conduse de Titus, au şters cetatea Ierusalimului şi vestitul ei templu de pe faţa pământului, la anul 70 d. Hristos.

Pe mormântul Mântuitorului în Ierusalim se înalţă falnic Biserica Învierii, către care aleargă astăzi toate neamurile pământului şi ale cărei turnuri măreţe, încoronate de cruce, stăpânesc Oraşul Sfânt. Acesta-i steagul falnic al triumfului Dumnezeu-Omului, al Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Căruia se cuvine lauda şi slava în veci!

104. Istoria din urmă a Sf. Fecioare şi a Apostolilor

După o veche predanie, când s-a apropiat moartea Sfintei Fecioare Maria, Apostolii au venit de la marginile lumii şi s-au adunat toţi la Ierusalim. Mântuitorul Hristos S-a arătat şi El lângă Mama Sa în clipa morţii ei şi a luat la cer sufletul ei. Maica Domnului este pururea rugătoare pe lângă Fiul său pentru noi oamenii. Sfântul ei corp a fost îngropat în grădina Ghetsimani.

Sfântul Petru a propovăduit în părţile Răsăritului şi mai ales în Babilon, unde a şi murit răstignit cu capul în jos.

Sfântul Andrei a propovăduit Evanghelia în părţile Mării Negre, în Dobrogea şi în Grecia şi a murit mucenic la Patara în Ahaia. La vederea crucii, el a exclamat: „Te binecuvântez, o, cruce, care ai fost sfinţită prin trupul lui Hristos!”.

Sfântul Iacov cel bătrân a murit tăindu-i-se capul din porunca lui Irod Agripa, în anul 42.

Sfântul Ioan a fost episcop la Efes. Pe vremea împăratului Domiţian (81-96 după Hr.), a fost aruncat la Roma într-un cazan cu untdelemn clocotit, dar scăpând nevătămat, a fost surghiunit la  anul 94 în insula Patmos. După moartea lui Domiţian, a mai lucrat câţiva ani în Efes, apoi a murit pe la anul 100.

Sfântul Filip a luminat Frigia în Asia Mică şi a murit răstignit la Ierapolis în vârstă foarte înaintată.

Sfântul Vartolomei a propovăduit Evanghelia în ţările de la răsărit şi miazăzi de Iudeea şi apoi în Armenia. El a fost jupuit de viu şi apoi i s-a tăiat capul.

Sfântul Matei, în anii din urmă ai vieţii sale, a propvăduit în părţile de miazăzi ale Mării Caspice şi a murit de sabie.

Sfântul Iacov cel tânăr a fost del dintâi episcop în Ierusalim şi a dus o viaţă foarte sfântă şi aspră. În anul 62 d. Hristos, sfatul cel mare al Iudeilor l-a aruncat de pe acoperişul templului; el însă, ridicându-se în genunchi, s-a rugat pentru omorâtorii săi, în care timp fu omorât printr-o lovitură de măciucă.

Sfântul Simon Zilotul a propovăduit Evanghelia în Africa de miazănoapte şi mai pe urmă în Persia. Se crede că el a murit tăiat în două sau răstignit.

Sfântul Iuda Tadeul a propovăduit în Iudeea şi Arabia, în Mesopotamia şi Persia. Se crede că el a murit muceniceşte în Fenicia.

Sfântul Matias şi-a făcut apostolatul mai întâi în Iudeea apoi în sudul Mării Caspice. O predanie spune că a murit la Ierusalim, ucis cu pietre de Iudei şi tăiat cu sabia.

Adevărat zic vouă că voi, cei ce Mi-aţi urmat Mie, la înnoirea lumii, când Fiul Omului va şedea pe tronul slavei Sale, veţi şedea şi voi pe douăsprezece tronuri, judecând cele douăsprezece seminţii ale lui Israel (Matei XIX, 28).

Iată, vin curând şi plata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după cum este fapta lui (Apoc. XXII, 12).

Amin! Vino, Doamne Iisuse!

103. Spicuiri din Apocalipsa Sf. Ioan

Ioan primeşte poruncă să scrie la cele şapte Biserici ceea ce el a văzut . – Iată El vine cu norii şi orice ochi Îl va vedea (I, 7).

        Celui ce va birui îi voi da să mănânce din pomul vieţii, care este în raiul lui Dumnezeu (II, 7).

        Fii credincios până la moarte, şi-ţi voi da cununa vieţii.

        Cel ce biruieşte nu va fi vătămat de moartea cea de-a doua (II, 10-11).

        De nu vei priveghea, voi veni ca un fur şi nu vei şti în care ceas voi veni asupra ta.

        Cel ce biruieşte va fi astfel îmbrăcat în veşminte albe şi nu voi şterge deloc numele lui din cartea vieţii şi voi mărturisi numele lui înaintea Părintelui Meu şi înaintea îngerilor Lui (III, 3, 5).

        Ştiu faptele tale; că nu eşti nici rece nici fierbinte. O, de ai fi rece sau fierbinte!

        Astfel, fiindcă eşti căldicel – nici fierbinte, nici rece – am să te vărs din gura Mea (III, 15-16).

        Eu pe câţi îi iubesc îi mustru şi îi pedepsesc; sârguieşte, dar, şi te pocăieşte.

        Iată, stau la uşă şi bat; de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine.

        Celui ce biruieşte, îi voi da să stea cu Mine în scaunul Meu, precum şi Eu am biruit şi am şezut cu Tatăl Meu în scaunul Lui (III, 19-21).

        Cei aleşi binecuvântează pe Domnul. Satan e biruit. Ceata fecioarelor în urma Mielului. – După acestea, m-am uitat şi, iată, mulţime multă, pe care nimeni nu putea s-o numere, din tot neamul şi seminţiile şi popoarele şi limbile, stând înaintea tronului şi înaintea Mielului, îmbrăcată în veşminte albe şi având în mână ramuri de finic.

        Şi mulţimea striga cu glas cu glas mare, zicând: „Mântuirea este de la Dumnezeul nostru, Care şade pe tron, şi de la Mielul” (VII, 9-10).

        Aceştia sânt cei ce vin din stâmtorarea cea mare şi şi-au spălat veşmintele lor şi le-au făcut albe în sângele Mielului.

        Pentru aceasta sânt înaintea tronului şi slujesc în el lui Dumnezeu ziua şi noaptea, şi cel ce şade pe tron înălţa-va cortul Lui asupra lor.

        Nu vor mai fi flămânzi, nici nu vor mai înseta, nici nu va mai cădea soarele peste ei şi nici o arşiţă.

        Căci Mielul, Cel ce stă la mijlocul tronului, îi va paşte pe ei şi-i va duce la izvoarele apelor vieţii şi Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii lor (VII, 4-17).s-

        Şi a arătat din cer un semn mare: o femeie înveşmântată cu soarele şi luna era sub picioarele ei şi pe cap purta cunună din douăsprezece stele. Şi era însărcinată şi a născut un copil de parte bărbătească şi el avea să păstorească toate neamurile cu toiag de fier (XII, 1, 5).

        Şi s-a făcut război în cer: Mihail şi îngerii lui au pornit război cu balaurul, iar balaurul şi îngerii lui au stat în luptă. Dar aceştia n-au izbutit, nici nu s-a mai găsit loc pentru ei în cer.

        Şi aruncat a fost balaurul cel mare, şarpele cel de demult, care se cheamă diavol şi satana, cel ce înşeală toată lumea, aruncat a fost pe pământ şi îngerii lui aruncaţi au fost cu el (XII, 7-9).

        Şi m-am uitat şi iată Mielul stătea pe muntele Sionului şi cu El o sută patruzeci şi patru de mii, care aveau numele Lui şi numele Tatălui Lui, scris pe frunţile lor (XIV, 1).

        Atunci am auzit sunet din cer, ca vuiet de ape multe şi ca bubuitul unui tunet puternic, iar glasul pe care l-am auzit, ca glasul celor ce cântă cu alăutele lor.

        Şi cântau o cântare nouă, înaintea tronului şi înaintea celor patru fiinţe şi înaintea bătrânilor; şi nimeni nu putea să înveţe cântarea, decât numai cei o sută patruzeci şi patru de mii, care fuseseră răscumpăraţi de pe pământ.

        Aceştia sânt cei care nu s-au întinat cu femei, căci sânt feciorelnici. Aceştia sânt care merg după Miel oriunde se va duce. Aceştia au fost răscumpăraţi dintre oameni, pârgă lui Dumnezeu şi Mielului.

        Iar în gura lor nu s-a aflat minciună, fiindcă sânt fără prihană (XIV, 2-5).

        Ioan priveşte judecata obştească şi Ierusalimul ceresc. – Am văzut apoi un tron mare alb şi pe cel ce şedea pe tron, iar dinaintea feţei Lui pământul şi cerul au fugit şi loc nu s-a mai găsit pentru ele. Şi am văzut pe morţi, pe cei mari şi pe cei mici, stând înaintea tronului şi cărţile au fost deschise şi altă carte a fost deschisă, care este cartea vieţii, şi morţii au fost judecaţi din cele scrise în cărţi, potrivit cu faptele (XX, 11-12).

        Şi am văzut un cer nou şi un pământ nou. Căci cerul cel dintâi şi pământul cel dintâi au trecut; iar marea nu mai este.

        Şi-am văzut cetatea sfântă, noul Ierusalim, pogorându-se din cer de la Dumnezeu, gătită ca o mireasă, împodobită pentru mirele ei.

        Şi-am auzit, din tron, un glas puternic care zicea: „Iată, cortul lui Dumnezeu este între oameni şi va sălăşlui cu ei şi ei vor fi poporul Lui şi însuşi Dumnezeu va fi cu ei.

        Şi va şterge orice lacrimă din ochii lor şi moarte nu va mai fi; nici plângere, nici strigăt, nici durere nu vor mai fi, căci cele dintâi au trecut”.

        Şi cel ce şedea pe tron a grăit: „Iată, noi le fac pe toate”. Apoi a zis: „Scrie, fiindcă aceste cuvinte sânt credincioase”.

        Şi mi-a zis: „Făcutu-s-a. Eu sânt Alfa şi Omega, începutul şi sfîrşitul. Celui ce însetează îi voi da să bea, în dar, din izvorul apei vieţii.

        Cel ce va birui va moşteni acestea şi-i voi fi lui Dumnezeu şi el Îmi va fi Mie fiu.

        Iar partea celor fricoşi şi necredincioşi şi spurcaţi şi ucigaşi şi desfrînaţi şi fermecători şi închinători de idoli şi a tuturor celor mincinoşi este în iezerul care arde,, cu foc şi cu pucioasă, care este moartea a doua”.

        Apoi a venit unul din cei şapte îngeri, care aveau cele şapte cupe pline cu cele şapte pedepse de apoi, şi a grăit către mine: „Vino să-ţi arăt pe mireasa, femeia Mirelui”.

        Şi m-a dus pe mine, cu duhul, într-un munte mare şi înalt şi mi-a arătat Cetatea cea sfântă, Ierusalimul, pogorându-se din cer, de la Dumnezeu, învăluită în slava lui Dumnezeu. Lumina ei era asemenea cu piatra cea de mare preţ, cu piatra de iaspis, limpede cum e cleştarul

        Şi avea zid mare şi înalt şi avea douăsprezece porţi, iar la porţi doisprezece îngeri şi nume scrise deasupra, care sânt numele celor douăsprezece seminţii ale fiilor lui Israel.

        Iar zidul cetăţii avea douăsprezece pietre de temelie, şi în ele doăsprezece nume, ale celor doisprezece Apostoli ai Mielului (XXI, 1-14).

        Şi templu n-am văzut în aceasta, pentru că templul ei este Domnul Dumnezeu, Atotţiitorul şi Mielul (XXI, 22).

        Şi în cetate nu va intra nimic pângărit şi nimeni care e dedat cu spurcăciunea şi cu minciuna, ci numai cei scrişi în Cartea vieţii Mielului /XXI, 27).

        Şi noaptea nu va mai fi; şi nu au trebuinţă de lumina lămpii sau de lumina soarelui, pentru că Domnul Dumnezeu le va fi lor lumină şi vor împărăţi în vecii vecilor (XXII, 5).

        Iată, vin curând şi plata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia, după cum este fapta lui (XX, 12).

        Eu sânt Alfa şi Omega, Cel dintâi şi Cel de pe urmă, îmceputul şi sfârşitul (XXII, 13).

        Cel ce mărturiseşte acestea zice: Da, vin curând (XXII, 20).

102. Spicuiri din cele 7 Epistole soborniceşti

Din Epistola Sfântului Iacob. – Drept mare bucurie să socotiţi, fraţilor, feluritele ispite în care cădeţi, ştiind că încercarea credinţei voastre lucrează răbdarea (Iacob I, 2-3).

        Ce folos, fraţilor, dacă zice cineva că are credinţă, iar fapte nu are? Oare credinţa poate să-l mântuiască?Precum trupul fără de suflet mort este, astfel credinţa fără de fapte moartă este (Iacob II, 14, 26).

        Este cineva bolnav între voi? Să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn, în numele Domnului.

        Şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va ridica, şi de va fi făcut păcate se vor ierta lui (Iacob V, 14-15).

        Din cele trei Epistole ale Sfântului Ioan şi din Epistola Sfântului Iuda. – Vedeţi ce fel de iubire ne-a dăruit nouă Tatăl, ca să ne numim fii ai lui Dumnezeu, şi sântem. Pentru aceea lumea nu ne cunoaşte, fiindcă nu L-a cunoscut nici pe El.

        Iubiţilor, acum sântem fii ai lui Dumnezeu şi ce vom fi nu s-a arătat până acum. Ci ştim că, atunci când El se va arăta, vom fi asemenea Lui, fiindcă Îl vom vedea cum este (I Ioan III, 1-2).

        Nu iubiţi lumea, nici cele ce sânt în lume. Dacă cineva iubeşte lumea, iubirea Tatălui nu este întru el, pentru că tot ce este în lume, adică pofta trupului şi pofta. ochilor şi trufia vieţii, nu sânt de la Tatăl, ci sânt din lume.

        Şi lumea trece şi pofta ei, dar cel ce face voia lui Dumnezeu rămâne în veac (I Ioan II, 15-17).

        Iată a venit Domnul în zecile de mii de sfinţi ai Lui, ca să facă judecată împotriva tuturor şi să mustre pe toţi nelegiuiţii de toate faptele păgânităţii lor, întru care au făcut fărădelege, şi de toate cuvintele de ocară pe care ei, păcătoşi, netemători de Dumnezeu, le-au rostit împotriva Lui (Iuda I, 14-15).

        Din cele două Epistole ale Sfântului Petru. – Fiţi treji, privegheaţi. Potrivnicul vostru, diavolul, umblă, răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită, căruia staţi împotrivă, tari în credinţă, ştiind că aceleaşi suferinţe îndură şi fraţii voştri în lume (I Petru V, 8-9).

        Supuneţi-vă, pentru Domnul, oricărei orânduieli omeneşti, fie împăratului, fiindcă este stăpânitor peste cei vii, fie dregătorilor, ca unora ce sânt trimişi de el, spre pedepsirea făcătorilor de rele şi spre lauda făcătorilor de bine (I Petru II, 13-14).

101. Spicuiri din cele 14 Epistole ale Sf. Pavel

Din Epistola către Romani şi din cele două Epistole către Corinteni. – Fiindcă toţi au păcătuit şi sânt lipsiţi de slava lui Dumnezeu, îndrepându-se în dar, cu harul Lui, prin răscumpărarea cea în Hristos Iisus. (Rom. III, 23-24).

Căci socotim că prin credinţă se va îndrepta omul, fără faptele Legii. Căci, ce spune Scriptura? Căci şi Avraam a crezut lui Dumnezeu şi i s-a socotit lui ca dreptate. Celui care face fapte nu  i se socoteşte plata după har, ci după datorie; iar celui care nu face fapte, ci crede în Cel ce îndreptează  pe cel păcătos, credinţa lui i se socoteşte ca dreptate (Rom. III, 28; IV, 3-5).

De aceea, precum printr-un om a intrat păcatul în lume şi prin păcat moarte, aşa moartea a trecut la toţi oamenii, prin acela prin care toţi au păcătuit (Rom. V, 12).

Deci dar, precum prin greşeala unuia a venit osânda pentru toţi oamenii, aşa prin dreptatea unuia a venit, pentru toţi oamenii, îndreptarea care dă viaţă (Rom. V, 18).

Aşa şi noi, cei mulţi, un trup sântem în Hristos şi fiecare sântem mădulare unii altora; dar avem felurite daruri, după harul care ni s-a dat (Rom. XII, 5-6).

Tot sufletul să se supună înaltelor stăpâniri, căci nu este stăpânire decât de la Dumnezeu; iar cele ce sânt, de Dumnezeu rânduite. Pentru aceea, cel ce se împotriveşte stăpânirii, se împotriveşte rânduielii lui Dumnezeu; iar cei ce se împotrivesc îşi vor lua osândă (Rom. XIII, 1-2).

De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am armă sunătoare şi chimval răsunător.

Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sânt.

Şi de aş împărţi toată averea mea şi de aş da trupul ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte.

Dragostea îndelung rabdă, dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul.

Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.

Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă.

Dragostea nu cade niciodată (I Cor. XIII, 1-8).

Noi (slujitorii bisericii) ai lui Dumnezeu împreună lucrători sântem; iar voi (credincioşilor) sânteţi ogorul lui Dumnezeu şi zidireaa Lui (I Cor. III, 9).

Nu ştiţi, oare, că voi sânteţi templu al lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi?

De va strica cineva templul lui Dumnezeu, îl va strica Dumnezeu pe el, pentru că sfânt este templul lui Dumnezeu, care sânteţi voi (I Corinteni III, 16-17).

Că de vreme ce printr-un om a venit moartea, tot printr-un om şi învierea morţilor.

Căci, precum în Adam toţi mor, aşa şi în Hristos toţi vor învia (I Cor. XV, 21-22).

Dar va zice cineva: Cum înviază morţii? Şi cu ce trup au să vină?

Nebun ce eşti! Tu ce semeni nu dă viaţă, dacă nu va fi murit.

Şi ceea ce semeni nu este trupul ce va să fie, ci grăunte gol, poate de grâu sau de altceva din celelalte; iar Dumnezeu îi dă un trup, precum a voit, fiecărei seminţe un trup.

Nu toate trupurile sânt acelaşi trup, ci unul este trupul oamenilor şi altul este trupul dobitoacelor şi altul este trupul păsărilor şi altul este trupul peştilor.

Sânt şi trupuri cereşti şi trupuri pămnteşti; dar alta este mărirea celor cereşti şi alta a celor pământeşti.

Alta este srtălucirea soarelui şi alta este strălucirea lunii şi alta strălucirea stelelor. Căci stea de stea se deosebeşte în strălucire.

Aşa este şi învierea morţilor: se seamănă trupul întru stricăciune, înviază întru nestricăciune; se seamănă întru necinste, înviază întru slavă; se seamănă întru slăbiciune, înviază în putere; se seamănă trup firesc, înviază trup duhovnicesc. Dacă este trup firesc, este şi trup duhovnicesc.

Precum şi este scris: Făcutu-s-a omul cel dintâi, Adam, cu suflet viu; iar Adam cel de pe urmă cu duh dătător de viaţă; dar nu este întâi cel duhovnicesc, ci cel firesc, apoi cel duhovnicesc.

Omul cel dintâi este din pământ, pământesc; omul cel de-al doilea este din cer (I Cor. XV, 35-47).

Cel ce seamănă cu zgârcenie, cu zgârcenie va şi secera, iar cel ce seamănă cu dărnicie, cu dărnicie va şi secera.

Fiecare să dea cum socoteşte cu inima sa, nu cu părere de rău sau cu silă, căci Dumnezeu iubeşte pe cel care dă cu voie bună (II Cor. IX, 6-7).

Din Epistolele către Galateni, către Efeseni şi către Filipeni. – Căci vă fac cunoscut, fraţilor, că Evanghelia cea binevestită de mine nu este după om, nici n-am învăţat-o, ci prin descoperirea lui Iisus Hristos (Galateni I, 11-12).

Căci, eu, prin Lege,  am murit faţă de Lege, ca să trăiesc lui Dumnezeu.

M-am răstignit împreună cu Hristos; nu eu mai trăiesc, ci Hristos mai trăieşte în mine. Şi viaţa mea de acum, în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine (Galateni II, 19-20).

Cu duhul să umblaţi şi să nu împliniţi pofta trupului;  căci trupul pofteşte împotriva duhului, iar duhul împotriva trupului (Galat. V, 16-17).

Iar cei ce sânt ai lui Hristos Iisus şi-au răstignit trupul împreună cu patimile şi cu poftele.

Dacă trăim cu duhul, cu duhul să şi umblăm (Galateni V, 24-25).

Iar mie, să nu-mi fie a mă lăuda, decât numai în crucea domnului nostru Iisus Hristos, prin Care lumea este răstignită pentru mine, şi eu pentru lume.

Că în Hristos Iisus, nici tăierea împrejur nu este ceva, nici netăierea împrejur, ci făptura cea nouă.

Şi câţi vor umbla după dreptarul acesta, - pace şi milă asupra lor şi asupra Israelului lui Dumnezeu (Galateni VI, 14-16).

Şi să vă înnoiţi în duhul cugetului vostru, îmbrăcându-vă în omul cel nou, care este făcut după chipul lui Dumnezeu, în dreptatea şi în sfinţenia adevărului.

Pentru aceea, lepădând minciuna, grăiţi adevărul fiecare cu aproapele său, căci unul altuia sântem mădulare.

Mâniaţi-vă şi nu greşiţi; soarele să nu apună peste mânia voastră. Nici nu daţi loc diavolului.

Orice amărăciune şi supărare şi mânie şi izbucnire şi defăimare să piară de la voi împreună cu orice răutate.

Ci fiţi buni între voi şi milostivi, iertând unul altuia, precum şi Dumnezeu v-a iertat vouă, în Hristos (Efeseni IV, 23-27; 31-32).

Ci S-a deşertat pe Sine, chip de rob luând, făcându-Se asemenea oamenilor şi la înfăţişare aflându-Se ca un om.

S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte – şi încă moarte pe cruce.

Pentru aceea, şi Dumnezeu L-a preaânălţat şi I-a dăruit Lui nume care este mai presus de orice nume; ca întru numele lui Iisus, tot genunchiul să se plece, al celor cereşti, al celor pământeşti şi al celor de dedesubt. Şi să mărturisească toată lumea că Domn este Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu-Tatăl (Filipeni II, 7-11).

Din Epistola către Coloseni şi din cele două Epistole către Tesaloniceni. – Aşadar, dacă aţi înviat împreună cu Hristos, căutaţi cele de sus, unde se află Hristos, şezând de-a dreapta lui Dumnezeu.

Cugetaţi cele de sus, nu cele de pe pământ (Col. III, 1-2).

Îngăduiţi-vă unul pe altul şi iertaţi unul altuia, dacă are cineva vreo plângere împotriva cuiva; după cum şi Hristos v-a iertat vouă, aşa să iertaţi şi voi.

Iar peste toate acestea, îmbrăcaţi-vă în dragoste, care este legătura desăvârşirii.

Şi pacea lui Hristos, întru care aţi fost chemaţi, ca să fiţi un singur trup, să stăpânească în inimile voastre; şi fiţi mulţumitori.

Cuvântul lui Hristos să locuiască întru voi cu bogăţie.

Învăţaţi-vă şi povăţuiţi-vă între voi cu toată înţelepciunea. Cântaţi în inimile voastre lui Dumnezeu, mulţumindu-I, în psalmi, în lăudări şi în cântări duhovniceşti.

Orice faceţi, cu cuvântul sau cu lucrul, toate să le faceţi în numele Domnului Iisus şi prin El să mulţumiţi lui Dumnezeu şi Tatălui (Coloseni III, 13-17).

Copiilor, ascultaţi pe părinţii voştri întru toate, căci aceasta este bine-plăcut Domnului.

Părinţilor, nu întărâtaţi pe copiii voştri, ca să nu se deznădăjduiască (Col. 20-21).

Slugilor, ascultaţi întru toate pe stăpânii voştri cei trupeşti, nu slujindu-le numai înaintea ochilor, ca unii care caută să placă oamenilor, ci în curăţia inimii, temându-vă de Domnul.

Orice lucraţi, lucraţi din toată inima, ca pentru Domnul şi nu ca pentru oameni, bine ştiind că de la Domnul veţi primi răsplata moştenirii; căci Domnului Hristos slujiţi.

Iar cel ce face nedreptate, îşi va lua plata nedreptăţii, întrucât nu este părtinire (Col. III, 22-25)

Stăpânilor, daţi slugilor voastre ce este drept şi potrivit, ştiind că şi voi aveţi stăpâni în ceruri (Col. IV, 1).

Fraţilor, despre cei ce au adormit, nu voim să fiţi în neştiinţă, ca să nu vă întristaţi ca ceilalţi, care nu au nădejde.

Pentru că de credem că Iisus a murit şi a înviat, tot aşa (credem) că Dumnezeu, pe cei adormiţi întru Iilsus, îi va aduce împreună cu El (I Tes. IV, 13-14).

Iar despre ani şi despre vremuri, fraţilor, nu aveţi nevoie să vă scriem, căci singuri ştiţi bine că ziua Domnului vine, aşa, ca un fur, noaptea.

Atunci când vor zice: Pace şi linişte. – atunci, fără de veste, va veni peste ei pieirea, ca şi durerile peste cea însărcinată, şi scăpare nu vor avea.

Voi însă fraţilor, nu sânteţi în întuneric, ca să vă apuce ziua aceea ca un fur, căci voi toţi sânteţi fii ai luminii şi fii ai zilei; nu sântem ai nopţii, nici ai întunericului.

De aceea, să nu dormim ca şi ceilalţi, ci să priveghem şi să fim treji (I Tes. V, 1-6).

Fraţilor, vă poruncim, în numele Domnului nostru Iisus Hristos, să vă feriţi de orice frate care umblă fără de rânduială şi nu după învăţătura primită de la noi.

Şi dacă vreunul nu ascultă de cuvântul nostru prin epistolă, pe acela să-l însemnaţi şi să nu mai aveţi cu el nici un amestec, ca să-i fie ruşine. Dar să nu-l socotiţi ca pe un vrăjmaş, ci povăţuiţi-l ca pe un frate (II Tes. III, 6, 14, 15).

Din cele două Epistole către Timotei şi din Epistolele către Tit, către Filimon şi către Evrei. – Această poruncă îţi încredinţez, fiule, Timotei, ca, potrivit proorociilor făcute mai înainte asupra ta, să te lupţi cu lupta cea bună, după cuvântul lor, având credinţă şi cuget bun, pe care unii, lepădându-le, au căzut din credinţă (I Tim. I, 18-19).

Şi, în adevăr, evlavia este mare câştig, dar atunci când se îndestulează cu ce are.

Pentru că noi n-am adus nimic în lume, tot aşa cum nici nu putem să scoatem ceva din ea afară.

Ci, având hrană şi îmbrăcăminte, cu acestea vom fi îndestulaţi.

Cei ce vor să se îmbogăţească, dimpotrivă, cad în ispită şi în cursă şi în multe pofte nebuneşti şi vătămătoare, ca unele care cufundă pe oameni în ruină şi în pierzare.        

Că iubirea de argint este rădăcina tuturor relelor şi cei ce au poftit-o cu înfocare au rătăcit de la credinţă şi s-au străpuns cu multe dureri.

Dar tu, o, omule al lui Dumnezeu, fugi de acestea şi urmează dreptatea, evlavia, credinţa, dragostea, răbdarea, blândeţea (I Tim. VI, 6-11).

Şi toţi care voiesc să trăiască cucernic în Hristos Iisus vor fi prigoniţi (II Tim. III, 12).

Tu însă rămâi în cele ce ai învăţat şi de care eşti încredinţat, deoarece ştii de la cine ai învăţat, şi fiindcă de mic copil cunoşti Sfintele Scripturi care pot să te înţelepţească spre mântuire, prin credinţa cea întru Hristos Iisus.

Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos spre învăţătură, spre mustrare, spre îndreptare, spre înţelepţirea cea întru dreptate, astfel ca omul lui Dumnezeu să fie bine pregătit pentru orice lucru bun (II Tim. III, 14-17).

       Căci harul mântuitor al lui Dumnezeu s-a arătat tuturor oamenilor, înăţându-ne pe noi să lepădăm fărădelegea şi poftele lumeşti şi, în veacul de acum, să trăim cu înţelepciune, cu dreptate şi cu cucernicie şi să aşteptăm fericita nădejde şi arătarea slavei marelui Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Care S-a dat pe Sine pentru noi, ca să ne izbăvească de toată fărădelegea şi să-Şi curăţească Lui  popor  ales, râvnitor la fapte bune (Tit. II, 11-14).

Că nu avem arhiereu care să nu poată suferi cu noi în slăbiciunile noastre, ci ispitit întru toate după asemănarea noastră, afară de păcat.

Să ne apropiem, deci, cu încredere de tronul harului, ca să luăm milă şi să aflăm har, spre ajutor, la timpul potrivit (Evr. IV, 15-16).

De aceea şi noi, având împrejurul nostru atâta nor de mărturii, să lepădăm orice povară  şi păcatul ce grabnic ne împresoară şi să alergăm cu stăruinţă îm lupta care ne stă înainte.

       Cu ochii aţintiţi asupra lui Iisus, începătorul şi plinitorul credinţei, Care, pentru bucuria pusă înainte-I, a suferit crucea, n-a ţinut seama de ocara ei  şi a şezut de-a dreapta tronului lui Dumnezeu.

       Luaţi bine aminte, dar, la Cel ce a răbdat de la păcătoşi, asupra Sa, o atât de mare împotrivire, ca să nu vă lăsaţi osteniţi, slăbind în sufletele voastre.

       În lupta voastră cu păcatul, nu v-aţi împotrivit încă până la sânge.

       Şi aţi uitat îndemnul care vă grăieşte ca unor fii: Fiul meu, nu dispreţui certarea Domnului, nici nu te descuraja, când eşti mustrat de El.

    Căci pe cine îl iubeşte Domnul îl ceartă, şi biciuieşte pe tot fiul pe care îl primeşte.

       Răbdare spre înţelepţire, Dumnezeu se poartă cu voi ca faţă de fii. căci care este fiul pe care tatăl său nu-l pedepseşte? (Evr. XII, 1-7).

       Ascultaţi pe conducătorii voştri şi vă supuneţi lor, fiindcă ei priveghează pentru sufletele voastre, având să dea de ele seamă (Evr. XIII, 17).

100. Pavel este trimis în lanţuri la Roma

Pavel prins şi legat în Ierusalim. – Ajungând Pavel la Ierusalim şi intrând într-o zi în templu, l-au văzut Iudeii cei din Asia, şi, întărind tot poporul, au pus mâinile pe el ca să-l scoată afară din cetate şi şi să-l omoare. Dar căpitanul gărzii îl smulse din mâinile lor şi, poruncind să-l lege cu două lanţuri, l-a dus în tabăra ostăşească.

Iar în noaptea următoare, arătându-i-se, Domnul i-a zis: „Îndrăzneşte Pavele! Căci precum ai mărturisit cele despre Mine la Ierusalim, aşa trebuie să mărturiseşti şi la Roma”.

Pavel este trimis la Cezareea. – Iar când s-a făcut ziuă, adunându-se unii Iudei, s-au legat cu blestem zicând că nu vor mânca nici nu vor bea până cînd nu vor ucide pe Pavel. Şi cei ce făcuseră între ei acest jurământ erau mai mulţi de patruteci.

Atunci căpitanul l-a trimis de noapte sub pază puternică la guvernatorul Felix, în Cezareea. Felix, auzind acestea, i-a amânat, cunoscând destul de bine cele cu privire la învăţătura (creştină), zicând: „Când se va coborâ comandantul Lysias, voi hotărâ asupra acelora ale voastre”.

Iar după câteva zile, Felix, venind cu Drusila, femeia lui, care era din neamul Iudeilor, a trimis să cheme pe Pavel şi l-a ascultat despre credinţa lui Hristos Iisus.

Şi vorbind ei despre dreptate şi despre înfrânare şi despre judecata viitoare, Felix s-a înfricoşat şi a răspuns: „Acum mergi, şi, când voi găsi timp potrivit, te voi mai chema”.

Dar când s-au împlinit doi ani, în locul lui Felix a urmat Porcius Festus. Şi, voind să le fie Iudeilor pe plac, Felix a lăsat pe Pavel legat.

Şi arhiereii şi fruntaşii Iudeilor i s-au înfăţişat cu învinuiri împotriva lui Pavel şi îl rugau, cerându-i, ca o favoare asupra lui, să fie trimis la Ierusalim  pregătind cursă ca să-l ucidă pe drum.

Iar Festus, voind să facă plăcere Iudeilor, răspunzând lui Pavel, a zis: „Vrei să mergi la Ierusalim şi acolo să fii judecat înaintea mea pentru acestea?”

Dar Pavel a zis: „Stau la judecata Cezarului, unde trebuie să fiu judecat. Iudeilor nu le-am făcut nici un rău, precum mai bine ştii şi tu”. Atunci Festus, vorbind cu sfatul său, a răspuns: „Ai cerut să fii judecat de Cezarul, la Cezarul te vei duce”.

Corabia în care călătorea Pavel spre Roma se scufundă. – Hotărându-se ziua plecării, Pavel se urcă pe o corabie, împreună cu Luca şi cu mulţi alţi legaţi, şi, după o călătorie lungă şi grea, s-au oprit în insula Creta. Pavel zicea că e bine de iernat acolo, dar, nefiind ascultat, corabia porni din nou la drum. Şi îndată s-a stârnit furtună mare încât le era viaţa în primejdie. Şi, ridicându-se, Pavel a zis: „Nu vă temeţi! Nici unul din voi nu va pieri, ci numai corabia singură”. În noaptea a 14-a au ajuns la Malta. Corabia se sfărâmă, iar călătorii toţi, în număr de două sute şaptezeci şi şase, au scăpat la mal teferi.

Pavel rămâne trei luni în insula Malta. – Iar locuitorii din insulă le arătau o deosebită omenie, căci, aprinzând foc, i-au luat pe toţi la ei din pricina ploii care era şi a frigului.

Şi, stângând Pavel grămadă de găteje şi punându-le pe foc, o viperă a ieşit de căldură şi s-a prins de mâna lui. Şi când locuitorii au văzut vipera atârnând de mâna lui, ziceau unii către alţii: „Desigur că ucigaş este omul acesta, pe care dreptatea nu l-a lăsat să trăiască, deşi a scăpat din mare”.

Dar el, scuturând vipera în foc, n-a pătimit nici un rău.

Şi ei aşteptau ca să se umfle, sau să cadă deodată mort. Dar aşteptând ei mult şi văzând că nu i se întâmplă nimic rău, şi-au schimbat gândul şi ziceau că el este un zeu.

Şi a vindecat Pavel pe toţi bolnavii din insula aceea şi i s-a făcut cinste mare, iar după trei luni au plecat la Roma.

Pavel soseşte la Roma. – La Roma lui Pavel i s-a dat voie să locuiască deosebi cu sutaşul ce-l păzea.

Iar Pavel a rămas doi ani întregi în casa luată de el cu chirie şi primea pe toţi care veneau la el propovăduind împărăţia lui Dumnezeu şi învăţând cele despre Domnul Iisus Hristos, cu toată îndrăzneala şi fără nici o piedică.

*

După această închisoare de doi ani, Pavel a închinat încă doi ani la o altă călătorie misionară şi s-a dus mai întâi în Spania şi de acolo în Răsărit, pentru a cerceta Bisericile din Efes, din Creta, din Macedonia şi din Milet. În sfârşit, el s-a întors iarăşi la Roma pe timpul stăpânirii împăratului Nero, şi aici, a murit muceniceşte. Însă el, fiind cetăţean roman, n-a fost răstignit ca Sântul Petru, ci i s-a tăiat capul la anul 67 d. Hristos.

Lupta cea bună m-am luptat, călătoria am săvârşit, credinţa am păzit. De acum mi s-a gătit cununa dreptăţii, pe care Domnul îmi va da-o în ziua aceea, El, Dreptul Judecător (II Timotei IV, 7-8).

99. A treia călătorie misionară a Sf. Pavel

Pavel propovăduieşte în Efes. – Apoi, după câtva timp, Pavel plecă iarăşi în călătorie şi cercetă pentru a doua oară Bisericile din Asia, întărind pretutindenea pe ucenici. La Efes el întâlni doisprezece ucenici care credeau în Iisus Hristos, dar botezul nu-l primiseră încă. Pavel îi boteză şi-şi puse mâinile peste ei, şi s-a pogorât Duhul Sfânt asupra lor şi au început ucenicii aceia a grăi în limbi şi a prooroci.

Şi a stat Pavel la Efes mai bine de doi ani, propovăduind pe faţă Evanghelia şi Iudeilor şi păgânilor. Şi Dumnezeu l-a învrednicit să facă multe minunui: era destul să se pună pe bolnavi ştergarul sau cingătoarea lui, pentru ca să se vindece numaidecât şi petru a izgoni duhurile necurate. Şi mulţimea credincioşilor venea să mărturisească înaintea lui cele făptuite.

La Troia Pavel înviază un mort. – Tulburarea ce se stârni în vremea şederii lui Pavel la Efes, îl sili să plece în Macedonia şi în Grecia. După o şedere de trei luni la Corint, Pavel se întoarse prin Macedonia, la Troia.

Aici, în ziua întâi a săpămânii (Duminică), adunîndu-se credincioşii să frângă pâinea, Pavel, care avea de gând să plece a doua zi, a început să le vorbească şi a prelungit cuvântul lui până la miezul nopţii.

       Iar în camera de sus unde se găseau adunaţi credicioşii, erau multe lumini aprinse. Dar un tânăr cu numele Eutihie, şezând la fereastră, pe când Pavel ţinea lungul său cuvânt, a adormit adânc şi, doborât de somn, a căzut jos de la catul al treilea, şi l-au ridicat mort.

       Iar Pavel, coborându-se, s-a plecat peste el şi, luându-l în braţe, a zis: „Nu vă tulburaţi, căci sufletul lui este în el”.

La Milet Pavel îşi ia rămas bun de la bătrânii din Efes. – De la Troia, Pavel a plecat la Milet  şi, ajungând aici, a trimis să cheme pe preoţii bisericii din Efes, cărora le-a zis: „Iar acum, iată că, fiind legat cu duhul, merg la Ierusalim, neştiind cele ce mi se vor întâmpla acolo, decât numai că Duhul Sfânt mărturiseşte prin cetăţi, spunându-mi că mă aşteaptă lanţuri şi necazuri. Dar nimic nu iau în seamă şi nu pun nici un preţ pe viaţa mea, numai să împlinesc calea mea şi slujba mea pe care am luat-o de la Domnul Iisus, de a mărturisii Evanghelia harului lui Dumnezeu.

Drept aceea, luaţi aminte de voi înşivă şi de toată turma, întru care Duhul Sfânt v-a pus pe voi episcopi, ca să păstoriţi Biserica lui Dumnezeu , pe care a câştigat-o cu însuşi sângele Său. Căci eu ştiu aceasta că, după plecrea mea, vor intra între voi lupi îngrozitori, care nu vor cruţa turma. Şi dintre voi înşivă se vor ridica bărbaţi, grăind învăţături răstălmăcite, ca să tragă pe ucenici după ei.

Drept aceea, privegheaţi, aducându-vă aminte că, timp de trei ani, n-am încetat noaptea şi ziua, să vă îndemn, cu lacrimi, pe fiecare dintre voi.

Şi acum vă încredinţez lui Dumnezeu şi cuvântului harului Său, cel ce poate să vă zidească şi să vă dea moştenire între toţi cei sfinţiţi.

Argint, sau aur, sau haină, n-am poftit de la nimeni; voi înşivă ştiţi că mâinile acestea au lucrat pentru trebuinţele mele şi ale celor ce erau cu mine.

Toate vi le-am arătat, căci, ostenindu-vă astfel, trebuie să ajutaţi pe cei slabi şi să vă aduceţi aminte de cuvintele Domnului Iisus, căci El a zis: „Mai fericit este a da decât a lua”.

Şi după ce a spus acestea, plecându-şi genunchii, s-a rugat împreună cu toţi aceştia.

Şi mare jale i-a cuprins pe toţi şi, câzând pe grumazul lui Pavel, îl sărutau, cuprinşi de jale mai ales pentru cuvântul pe care îl spusese: că n-au să mai vadă faţa lui. Şi îl petrecură la corabie.

Aşa a plecat Pavel şi s-a dus la Ierusalim prin Cezareea.

Dar prin harul lui Dumnezeu sânt ceea ce sânt; şi harul Lui care este la mine n-a fost în zadar; ci m-am ostenit mai mult decât ei toţi. Dar nu eu, ci harul lui Dumnezeu care este cu mine (I Cor. XV, 10).

98. A doua călătorie misionară a Sf. Pavel

Pavel străbate Asia Mică până la Troia. – Iar Pavel şi Barnaba petreceau în Antiohia, învâţănd şi binevestind, împreună cu mulţi alţii, cuvântul Domnului.

       Şi după câteva zile, Pavel a zis către Barnaba: „Întorcându-ne, să cercetăm cum se află fraţii noştri în toate cetăţile în care am vestit cuvântul Domnului”.

       Şi aşa Varnava a luat pe Ioan Marcu şi s-a dus în Cipru, iar Pavel, luând cu sine pe Sila, a străbătut mai întâi Siria şi Asia Mică până la Troia.

       Pavel propovăduieşte în Filipi. – Şi noaptea i s-a arătat lui Pavel o vedenie: „Un bărbat mecedonean sta rugându-l şi zicând: Treci în Macedonia şi ne ajută!” Atunci el s-a dus cu corabia la Filipi împreună cu Sila, Timotei şi Luca. Şi în cea dintâi sâmbătă au ieşit ei afară din cetate, la un râu, socotind să găsească acolo un loc de rugăciune; şi mergând ei la rugăciune, i-a întâmpinat o slujnică, stăpânită de duh vrăjitoresc, de la care stăpânul ei trăgea mari foloase; şi a zis Pavel către duhul acela: „În numele lui Iisus Hristos, îţi poruncesc ţie, să ieşi din ea”. Şi în acel ceas a ieşit.

       Şi stăpânii ei, văzând că s-a dus nădejdea câştigului lor, au pus mâna pe Pavel şi pe Sila, şi i-au dus în piaţă, înaintea dregătorilor. Şi ducându-i la judecători, au zis: „Aceşti oameni, care sânt Iudei, tulbură cetatea noastră şi vestesc obiceiuri care nouă nu ne este îngăduit să le primim, nici să le facem, fiindcă sântem Romani”.

       Şi s-a sculat şi mulţimea împotriva lor. Şi judecătorii, rupându-le hainele, au poruncit să-i bată cu vergi. Şi după ce le-au dat multe lovituri, i-au aruncat în temniţă, poruncind temnicerului să-i păzească cu grijă.

       Acesta, primind o asemenea poruncă, i-a băgat în fundul temniţei şi le-a strâns picioarele în butuci, iar la miezul nopţii, Pavel şi Sila, rugându-se, lăudau pe Dumnezeu în cântări, iar cei ce erau în temniţă ascultau.

       Şi deodată s-a făcut cutremur mare, încât s-au zguduit temeliile temniţei şi îndată s-au deschis toate uşile şi legăturile tuturor s-au dezlegat.

       Şi, deşteptându-se temnicerul şi văzând deschise uşile temniţei, scoţând sabia, voia să se omoare, socotind că cei închişi au fugit. Iar Pavel a strigat cu glas mare, zicând: „Să nu-ţi faci nici un rău, că toţi sântem aici”.

Iar el, cerând lumină, s-a repezit înăuntru şi, tremurând, a căzut înaintea lui Pavel şi a lui Sila; şi scoţându-i afară (după ce pe ceilalţi i-a zăvorât la loc), le-a zis: „Domnilor, ce trebiue să fac ca să mă mântuiesc?”

Iar ei i-au zis: „Crede în Domnul Iisus şi te vei mântui tu şi casa ta”.

Şi i-au grăit lui cuvântul lui Dumnezeu şi tuturor celor din casa lui.

De la Filipi, Pavel, trecând prin Amfipoli, Apolonia şi Tesalonic, s-au dus la Bereea, de unde fraţii l-au întovărăşit până la Atena.

Pavel propovăduieşte în Atena. – La Atena Pavel rămase uimit, văzând cetatea plină de idoli, şi a vorbit prin sinagogi cu Iudeii, iar în pieţele oraşului cu toţi cei ce se întâlnea. Câţiva filozofi l-au dus în Areopag, zicându-i: „Putem noi să ştim ce învăţătură este aceasta pe care o propovăduieşti tu?”

Şi Pavel, stând în mijlocul Areopagului, a zis: „Bărbaţi Atenieni, în toate vă văd că sânteţi foarte evlavioşi, căci străbătând cetatea voastră şi privind locurile voastre de închinare, am aflat şi un altar pe care era scris: „Dumnezeului necunoscut”. Deci pe Cel pe care voi, necunoscându-L, Îl cinstiţi, pe Acela Îl vestesc eu voua.

Dumnezeu, Care a făcut lumea şi toate cele ce sânt în ea, Acesta fiind Domnul cerului şi al pământului, nu locuieşte în temple făcute de mâini, nici nu este slujit de mâini omeneşti, ca şi cum ar avea nevoie de ceva, El dând tuturor viaţă şi suflare şi toate.

Şi a făcut dintr-un sânge tot neamul omenesc, ca să locuiască peste toată faţa pământului, aşezând vremile cele de mai înainte rânduite şi hotarele locuirii lor, ca ei să caute pe Dumnezeu, doar L-ar pipăi şi l-ar găsi, deşi nu e departe de fiecare dintre noi. Căci în El trăim şi ne mişcăm şi sântem.

Dar Dumnezeu, trecând cu vederea veacurile neştiinţei, vesteşte acum oamenilor că toţi, de pretutindeni, să se pocăiască, pentru că a hotărât o zi în care va să judece lumea întru dreptate, prin Bărbatul pe Care L-a rânduit, dăruind tuturor încredinţare, prin Învierea Lui din morţi.

Şi auzind despre învierea morţilor, unii l-au luat în râs, iar alţii i-au zis: „Te vom asculta despre aceasta şi altădată”.

Astfel Pavel a ieşit din mijlocul lor.

Iar unii bărbaţi, alipindu-se de el, au crezut, între care şi Dionisie Areopagitul şi o femeie cu numele Damaris, şi alţii împreună cu ei.

       Pavel propovăduieşte în Corint. – După aceea, plecând Pavel din Atena, s-au dus la Corint şi a început să vorbească în sinagogă, în fiecare sâmbătă, căutând să încredinţeze pe Iudei că Iisus este Mesia. Mulţi din cei ce l-au ascultat au crezut şi s-au botezat. Şi a rămas Pavel în Corint un an şi şase luni vestind cuvântul lui Dumnezeu, iar de la Corint a trecut la Efes şi de acolo s-a dus, prin Cezareea şi Ierusalim, la Antiohia.

Căci cuvântul crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei care ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu (I Cor. I, 18).

97. Sinodul apostolic la Ierusalim

În Antiohia creştinii sânt în neînţelegere asupra Legii lui Moise. – Şi unii, coborându-se din Iudeea, învăţau pe fraţi că: “Dacă nu vă tăiaţi împrejur, după rânduiala lui Moise, nu puteţi să vă mântuiţi”. Şi, făcându-se pentru ei împotrivire şi discuţie, nu puţină, cu Pavel şi Barnaba, au rânduit ca Pavel şi Barnaba şi alţi câţiva dintre ei să se suie la Apostolii şi la preoţii din Ierusalim pentru această întrebare.

       În Ierusalim Apostolii şi preoţii se sfătuiesc şi hotătăsc. – După ce au sosit la Ierusalim Pavel şi Barnaba, Apostolii şi preoţii s-au adunat pentru a cerceta nedumerirea creştinilor din Antiohia; Şi după o lungă sfăruire, s-a ridicat Petru şi a zis: “Bărbaţi fraţi, voi ştiţi că, din primele zile, Dumnezeu m-a ales  dintre voi, ca, prin gura mea, neamurile să audă cuvântul Evangheliei şi să creadă. Şi Dumnezeu, Cel ce cunoaşte inimile, le-a mărturisit, dându-le Duhul Sfănt, ca şi nouă. Şi nimic n-a deosebit între noi şi ei, curăţind inimile lor prin credinţă. Acum, deci, de ce ispitiţi pe Dumnezeu şi vreţi să puneţi pe grumazul ucenicilor un jug pe care nici părinţii noştri, nici noi n-am putut să-l purtăm? Ci, prin harul  Domnului nostru Iisus Hristos, credem că ne vom mântui în acelaşi chip ca şi aceia”.

       Şi a tăcut toată mulţimea şi asculta pe Barnaba şi pe Pavel, care istoriseau câte semne şi minuni a făcut Dumnezeu prin ei către neamuri.

       Şi după ce au tăcut ei, a răspuns Iacob, zicând: “Bărbaţi fraţi, ascultaţi-mă! Eu socotesc să nu tulburăm pe cei ce, dintre neamuri, se întorc la Dumnezeu”.

       Hotărârea Sinodului din Ierusalim e vestită în Biserica din Antiohia. – Atunci Apostolii şi preoţii, cu toată Biserica, au hotărât să aleagă bărbaţi dintre ei şi să-i trimită la Antiohia, cu Pavel şi cu Barnaba: Pe Iuda cel numit Barsaba, şi pe Sila, bărbaţi cu vază între fraţi, scriind prin mâinile lor acestea: “Apostolii şi preoţii şi fraţii, fraţilor din neamuri, care sânt în Antiohia şi în Siria şi în Sicilia, salutare!

       Deoarece am auzit că unii dintre noi, fără să fi avut porunca noastră, venind, v-au tulburat cu vorbele lor şi au răvăşit sufletele voastre, zicând că trebuie să vă tăiaţi împrejur şi să păziţi Legea, noi am găsit de cuviinţă, adunaţi într-un gând, ca să trimitem la voi bărbaţi aleşi, împreună cu iubiţii noştri Barnaba şi Pavel, oameni care şi-au pus viaţa lor pentru numele Domnului nostru Iisus Hristos.

       Drept aceea, am trimis pe Iuda şi pe Sila, care vă vor vesti şi ei, cu cuvântul, aceleaşi lucruri.

       Pentru că părutu-s-a Duhului Sfânt şi nouă să nu vi se pună nici o greutate în plus în afară de cele ce sânt necesare.

       Să vă feriţi de cele jertfite idolilor şi de sânge şi de animale sugrumate şi de desfrâu, de care păzindu-vă, bine veţi face. Fiţi sănătoşi!”

       Deci cei trimişi au coborât la Antiohia şi, adunând mulţimea, au predat scrisoarea.

Şi, citind-o, s-au bucurat pentru mângâiere.

Iar când va veni Acela, Duhul Adevărului, vă va călăuzi la tot adevărul; căci nu va vorbi de la Sine, ci câte aude va vorbi şi cele viitoare vă va vesti (Ioan XVI, 13).