21 decembrie, 2016

1. Întruparea Cuvântului

  
  1. – NASTEREA SI COPILARIA LUI IISUS




ÎNTRUPAREA  CUVÂNTULUI  CELUI  VESNIC
(Ioan, Capitolul 1)


        Cuvântul cel vesnic este Dumnezeu. – La început era Cuvântul si Cuvântul era la Dumnezeu si Dumnezeu era Cuvântul. Acesta era întru început la Dumnezeu.
        Cuvântul da fiinta si viata. – Toate prin El s-au facut si fara de El nimic nu s-a facut din ce s-a facut. Întru El era viata, si viata era lumina oamenilor. Si lumina lumineaza în întuneric si întunericul nu a cuprins-o.
        Ioan este Înaintemergatorul lui Hristos. – Fost-a om trimis de la Dumnezeu, numele lui era Ioan. Acesta a venit spre marturie, ca sa marturiseasca despre Lumina, ca toti sa creada prin el. Nu era el Lumina, ci ca sa marturiseasca despre Lumina.
       Cel ce primeste pe Dumnezeu întrupat primeste dar. – Cuvântul era Lumina cea adevarata care lumineaza pe tot omul care vine în lume. În lume era si lumea prin El s-a facut, dar lumea nu L-a cunoscut. Întru ale Sale a venit dar ai Sai nu L-au primit. Si celor câti L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat puterea ca sa se faca fii ai lui Dumnezeu, care nu din sânge, nici din dorinta trupeasca, nici din dorinta barbateasca, ci de la Dumnezeu s-au nascut. Si Cuvântul S-a facut trup si S-a salasluit între noi si am vazut Slava Lui, slava ca a Unuia-nascut din Tatal, plin de har si de adevar.




Prezentare: Adina Parasca












Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu