Fiul risipitor cere partea sa de moștenire. – Iisus a spus atunci
pilda aceasta: „Un om avea doi feciori și a zis cel mai tânăr din ei tatălui
său: Tată, dă-mi partea ce mi se cuvine din avuție. Și tatăl le-a împărțit
avuția”.
Fiul risipitor ajunge la nevoie. - „Și nu după multe zile,
adunând toate, fiul cel mai tânăr s-a
dus într-o țară mai depărtată și acolo și-a risipit averea, trăind în
desfrânări.
Și după ce a chelltuit
totul, s-a făcut foamete mare în țara aceea și el a început să ducă lipsă.
Și, ducându-se, s- a
lipit el de unul din locuitorii acelei țări și acesta l-a trimis în țarinile
sale să păzească porcii.
Și dorea să-și sature
pântecele din roșcovele pe care le mâncau porcii, însă nimeni nu-i dădea”.
Fiul risipitor, căindu-se, se întoarce la tatăl său. – „Dar, venindu-și în
sine, a zis: Câți argați ai tatălui meu sânt îndestulați cu pâine, iar eu pier
aici de foame! Sculându-mă, mă voi duce la tatăl meu și-i voi spune: Tată, am
greșit la cer și înaintea ta; nu mai sânt vrednic să mă numesc fiul tău. Fă-mă
ca pe unul din argații tăi”.
Părintele îl primește cu bunărate. – „Și, sculându-se, a
venit la tatăl său. Și, încă departe fiind el, l-a văzut tatăl său și i s-a
făcut milă și, alergând, a căzut pe grumazul lui și l-a sărutat.
Și i-a zis fiul: Tată, am
greșit în cer și înaintea ta și nu mai sânt vrednic să mă numesc fiul tău.
Și a zis tatăl către
slugile sale: Aduceți degrabă haina cea mai bună și-l îmbrăcați și dați inel în
mâna lui și încălțăminte în picioarele lui; și aduceți vițelul cel îngrășat
și-l înjunghiați și, mâncând, să ne veselim, căci acest fiu al meu era mort și
a înviat, pierdut era și s-a aflat. Și au început să se veselească”.
Fratele cel mare nemulțumit. – „Iar fiul cel mare era la țarină.
Și când a venit și s-a apropiat de casă, a auzit cântece și jocuri. Și chemând
la sine pe una dintre slugi, a întrebat ce înseamnă acestea? Iar ea i-a spus:
Fratele tău a venit, și tatăl tău a înjunghiat vițelul cel îngrășat, pentru că
l-a primit sănătos.
Și el s-a mâniat și nu
vroia să intre; dar tatăl lui, ieșind, îl ruga. Însă el, răspunzând, a zis
tatălui său: Iată de atâția ani îți slujesc și niciodată n-am călcat porunca
ta. Și mie niciodată nu mi-ai dat un ied, ca să mă veselesc cu prietenii mei.
Dar când a venit acest fiu al tău, care ți-a mâncat averea cu desfrânatele, ai
înjunghiat pentru el vițelul cel îngrășat.
Tatăl însă i-a zis:
Fiule, tu totdeauna ești cu mine și toate ale mele ale tale sânt. Trebuia însă
să ne veselim și să ne bucurăm, căci fratele tău acesta mort era și a înviat,
pierdut era și s- a aflat”.
Au doară uitați că bunătatea lui Dumnezeu vă îndeamnă la
pocăință? (Rom. II, 7).
