103. Spicuiri din Apocalipsa Sf. Ioan

Ioan primeşte poruncă să scrie la cele şapte Biserici ceea ce el a văzut . – Iată El vine cu norii şi orice ochi Îl va vedea (I, 7).

        Celui ce va birui îi voi da să mănânce din pomul vieţii, care este în raiul lui Dumnezeu (II, 7).

        Fii credincios până la moarte, şi-ţi voi da cununa vieţii.

        Cel ce biruieşte nu va fi vătămat de moartea cea de-a doua (II, 10-11).

        De nu vei priveghea, voi veni ca un fur şi nu vei şti în care ceas voi veni asupra ta.

        Cel ce biruieşte va fi astfel îmbrăcat în veşminte albe şi nu voi şterge deloc numele lui din cartea vieţii şi voi mărturisi numele lui înaintea Părintelui Meu şi înaintea îngerilor Lui (III, 3, 5).

        Ştiu faptele tale; că nu eşti nici rece nici fierbinte. O, de ai fi rece sau fierbinte!

        Astfel, fiindcă eşti căldicel – nici fierbinte, nici rece – am să te vărs din gura Mea (III, 15-16).

        Eu pe câţi îi iubesc îi mustru şi îi pedepsesc; sârguieşte, dar, şi te pocăieşte.

        Iată, stau la uşă şi bat; de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine.

        Celui ce biruieşte, îi voi da să stea cu Mine în scaunul Meu, precum şi Eu am biruit şi am şezut cu Tatăl Meu în scaunul Lui (III, 19-21).

        Cei aleşi binecuvântează pe Domnul. Satan e biruit. Ceata fecioarelor în urma Mielului. – După acestea, m-am uitat şi, iată, mulţime multă, pe care nimeni nu putea s-o numere, din tot neamul şi seminţiile şi popoarele şi limbile, stând înaintea tronului şi înaintea Mielului, îmbrăcată în veşminte albe şi având în mână ramuri de finic.

        Şi mulţimea striga cu glas cu glas mare, zicând: „Mântuirea este de la Dumnezeul nostru, Care şade pe tron, şi de la Mielul” (VII, 9-10).

        Aceştia sânt cei ce vin din stâmtorarea cea mare şi şi-au spălat veşmintele lor şi le-au făcut albe în sângele Mielului.

        Pentru aceasta sânt înaintea tronului şi slujesc în el lui Dumnezeu ziua şi noaptea, şi cel ce şade pe tron înălţa-va cortul Lui asupra lor.

        Nu vor mai fi flămânzi, nici nu vor mai înseta, nici nu va mai cădea soarele peste ei şi nici o arşiţă.

        Căci Mielul, Cel ce stă la mijlocul tronului, îi va paşte pe ei şi-i va duce la izvoarele apelor vieţii şi Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii lor (VII, 4-17).s-

        Şi a arătat din cer un semn mare: o femeie înveşmântată cu soarele şi luna era sub picioarele ei şi pe cap purta cunună din douăsprezece stele. Şi era însărcinată şi a născut un copil de parte bărbătească şi el avea să păstorească toate neamurile cu toiag de fier (XII, 1, 5).

        Şi s-a făcut război în cer: Mihail şi îngerii lui au pornit război cu balaurul, iar balaurul şi îngerii lui au stat în luptă. Dar aceştia n-au izbutit, nici nu s-a mai găsit loc pentru ei în cer.

        Şi aruncat a fost balaurul cel mare, şarpele cel de demult, care se cheamă diavol şi satana, cel ce înşeală toată lumea, aruncat a fost pe pământ şi îngerii lui aruncaţi au fost cu el (XII, 7-9).

        Şi m-am uitat şi iată Mielul stătea pe muntele Sionului şi cu El o sută patruzeci şi patru de mii, care aveau numele Lui şi numele Tatălui Lui, scris pe frunţile lor (XIV, 1).

        Atunci am auzit sunet din cer, ca vuiet de ape multe şi ca bubuitul unui tunet puternic, iar glasul pe care l-am auzit, ca glasul celor ce cântă cu alăutele lor.

        Şi cântau o cântare nouă, înaintea tronului şi înaintea celor patru fiinţe şi înaintea bătrânilor; şi nimeni nu putea să înveţe cântarea, decât numai cei o sută patruzeci şi patru de mii, care fuseseră răscumpăraţi de pe pământ.

        Aceştia sânt cei care nu s-au întinat cu femei, căci sânt feciorelnici. Aceştia sânt care merg după Miel oriunde se va duce. Aceştia au fost răscumpăraţi dintre oameni, pârgă lui Dumnezeu şi Mielului.

        Iar în gura lor nu s-a aflat minciună, fiindcă sânt fără prihană (XIV, 2-5).

        Ioan priveşte judecata obştească şi Ierusalimul ceresc. – Am văzut apoi un tron mare alb şi pe cel ce şedea pe tron, iar dinaintea feţei Lui pământul şi cerul au fugit şi loc nu s-a mai găsit pentru ele. Şi am văzut pe morţi, pe cei mari şi pe cei mici, stând înaintea tronului şi cărţile au fost deschise şi altă carte a fost deschisă, care este cartea vieţii, şi morţii au fost judecaţi din cele scrise în cărţi, potrivit cu faptele (XX, 11-12).

        Şi am văzut un cer nou şi un pământ nou. Căci cerul cel dintâi şi pământul cel dintâi au trecut; iar marea nu mai este.

        Şi-am văzut cetatea sfântă, noul Ierusalim, pogorându-se din cer de la Dumnezeu, gătită ca o mireasă, împodobită pentru mirele ei.

        Şi-am auzit, din tron, un glas puternic care zicea: „Iată, cortul lui Dumnezeu este între oameni şi va sălăşlui cu ei şi ei vor fi poporul Lui şi însuşi Dumnezeu va fi cu ei.

        Şi va şterge orice lacrimă din ochii lor şi moarte nu va mai fi; nici plângere, nici strigăt, nici durere nu vor mai fi, căci cele dintâi au trecut”.

        Şi cel ce şedea pe tron a grăit: „Iată, noi le fac pe toate”. Apoi a zis: „Scrie, fiindcă aceste cuvinte sânt credincioase”.

        Şi mi-a zis: „Făcutu-s-a. Eu sânt Alfa şi Omega, începutul şi sfîrşitul. Celui ce însetează îi voi da să bea, în dar, din izvorul apei vieţii.

        Cel ce va birui va moşteni acestea şi-i voi fi lui Dumnezeu şi el Îmi va fi Mie fiu.

        Iar partea celor fricoşi şi necredincioşi şi spurcaţi şi ucigaşi şi desfrînaţi şi fermecători şi închinători de idoli şi a tuturor celor mincinoşi este în iezerul care arde,, cu foc şi cu pucioasă, care este moartea a doua”.

        Apoi a venit unul din cei şapte îngeri, care aveau cele şapte cupe pline cu cele şapte pedepse de apoi, şi a grăit către mine: „Vino să-ţi arăt pe mireasa, femeia Mirelui”.

        Şi m-a dus pe mine, cu duhul, într-un munte mare şi înalt şi mi-a arătat Cetatea cea sfântă, Ierusalimul, pogorându-se din cer, de la Dumnezeu, învăluită în slava lui Dumnezeu. Lumina ei era asemenea cu piatra cea de mare preţ, cu piatra de iaspis, limpede cum e cleştarul

        Şi avea zid mare şi înalt şi avea douăsprezece porţi, iar la porţi doisprezece îngeri şi nume scrise deasupra, care sânt numele celor douăsprezece seminţii ale fiilor lui Israel.

        Iar zidul cetăţii avea douăsprezece pietre de temelie, şi în ele doăsprezece nume, ale celor doisprezece Apostoli ai Mielului (XXI, 1-14).

        Şi templu n-am văzut în aceasta, pentru că templul ei este Domnul Dumnezeu, Atotţiitorul şi Mielul (XXI, 22).

        Şi în cetate nu va intra nimic pângărit şi nimeni care e dedat cu spurcăciunea şi cu minciuna, ci numai cei scrişi în Cartea vieţii Mielului /XXI, 27).

        Şi noaptea nu va mai fi; şi nu au trebuinţă de lumina lămpii sau de lumina soarelui, pentru că Domnul Dumnezeu le va fi lor lumină şi vor împărăţi în vecii vecilor (XXII, 5).

        Iată, vin curând şi plata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia, după cum este fapta lui (XX, 12).

        Eu sânt Alfa şi Omega, Cel dintâi şi Cel de pe urmă, îmceputul şi sfârşitul (XXII, 13).

        Cel ce mărturiseşte acestea zice: Da, vin curând (XXII, 20).