04 aprilie, 2017

26. Iisus vindecă un lepros şi pe sluga sutaşului

Iisus vindecă un lepros. – Și coborându-se El din munte, mulțimi multe au mers după El.
Si iată un lepros, apropiindu-se, I se închină, zicând: „Doamne, dacă voiești, poți să ma curățești”.
Și Iisus, întinzînd mâna, S-a atins de el, zicând: „Voiesc, curățește-te”. Și îndată s-a curățit lepra lui.
Și i-a zis Iisus:„Vezi, nu spune nimănui, ci mergi, arată-le preoților, și adu darul pe care l-a rânduit Moise, spre mărturie lor”.
Sutașul se roagă pentru sluga sa. - Și pe când intra în Capernaum, s-a apropiat de El un sutaș rugându-L si zicând: „Doamne, sluga mea zace în casă, slăbănog, chinuindu-se cumplit”. Și i-a zis Iisus: „Venind, îl voi vindeca”.
Dar sutașul, răspunzând, I-a zis: “Doamne nu sânt vrednic să intri sub acoperişul meu,  ci numai zi cu cuvântul și se va vindeca sluga mea. Că și eu sânt om sub stăpânirea altora și am sub mine ostași şi-I spun acestuia: Du-te, și se duce; și celuilalt: Vino, și vine; și slugii mele: Fă aceasta, și face”.
Sluga sutașului e vindecată. – auzind acestea, Iisus S-a minunat și a zis celor ce veneau dpă El: „Adevărat grăiesc vouă: Nici în Israel n-am găsit atâta credință. Și zic vouă că mulți de la răsărit și de la apus vor veni și vor sta la masă cu Avraam, cu Isaac și cu Iacov în împărăția cerurilor. Iar fiii împărăției vor fi aruncați în întunericul cel mai din afară; acolo va fi plângerea și scrâșnirea dinților”.
Și a zis Iisus sutașului: „Du-te, fie ție după cum ai crezut”. Și s-a însănătoșit sluga lui în ceasul acela.
Doamne, nu sânt vrednic să intri sub acoperișul meu (Matei VIII, 8).


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu