04 aprilie, 2017

23. Iisus la scăldătoarea Vitezda

Iisus vindecă alt slăbănog. – După acestea era o sărbătoare a Iudeilor și Iisus S-a suit la Ierusalim.
       Iar în Ierusalim, lîngă Poarta Oilor, era o scăldătoare, care se numește pe evreește Vitezda, având cinci pridvoare. În aceasta zăceau mulțime de bolnavi: orbi, șchiopi, uscați, așteptând mișcarea apei, căci un înger al Domnului se cobora la vreme în scăldătoare și tulbura apa și cine intra întâi, după tulburarea apei, se făcea sănătos, de orice boală era ținut.
       Și era acolo un om, care era bolnav de treizeci și opt de ani. Iisus, văzând pe acesta zăcând și știind că este așa încă de multă vreme, i-a zis: „Voiești să te faci sănătos?” Bolnavul I-a răspuns: „Doamne, nu am om, ca să mă arunce în scăldătoare, când se tulbură apa; că, până cînd vin eu, altul se coboară înaintea mea”. Iisus i-a zis: „Scoală-te, ia-ți patul tău și umblă”.
       Și îndată omul s-a făcut sănătos, și-a luat patul și umbla. Dar în ziua aceea era sâmbătă.
       Iudeii se scandalizează. – Deci ziceau Iudeii către cel vindecat: „Este zi de sâmbătă și nu-ți este îngăduit să-ți iei patul”.
       El le-a răspuns: „Cel ce m-a făcut sănătos, Acela mi-a zis : Ia-ți patul și umblă”.
       Ei l-au întrebat: „Cine este omul care ți-a zis : Ia-ți patul tău și umblă?”
       Iar cel vindecat nu știa cine este, căci Iisus Se dăduse la o parte din mulțimea care era în acel loc.
       După aceasta Iisus l-a aflat în templu și i-a sis: „Iată că te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuiești, ca să nu-ți fie ceva mai rău”. Atunci omul a plecat și a spus Iudeilor că Iisus  este Cel care l-a făcut sănătos.
       Pentru aceasta Iudeii prigoneau pe Iisus și căutau să-L omoare, că făcea acestea sâmbăta.
       Iisus Se numește pe Sine Fiul lui Dumnezeu. – Dar Iisus le-a spus: „Tatăl Meu până acum lucreză; și Eu lucrez”.
       Deci pentru aceasta căutau și mai mult Iudeii să-L omoare, pentru că nu numai că dezlega sămbăta, dar și pentru că zicea că Dumnezeu este Tatăl Său, făcându-Se pe Sine deopotrivă cu Dumnezeu.
       A răspuns deci Iisus  și le-a zis: „Adevărat, adevărat zic vouă: Fiul nu poate să facă nimic de la Sine, dacă nu va vedea pe Tatăl făcând; căci cele ce face Acela, acestea le face Fiul întocmai.
       Că Tatăl iubește pe Fiul și arată toate câte face El și lucruri mai mari decât acestea va arăta Lui, ca voi să vă mirați. căci, după cum Tatăl scoală pe cei morți și le dă viață, tot așa și Fiul dă viață celor ce voiește.
       Tatăl nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat-o Fiului, ca toți să cinstească pe Fiul, precum cinstesc pe Tatăl, Care L-a trimis.
       Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce ascultă cuvântul Meu și crede în Cel ce M-a trimis are viață veșnică si la judecată nu va veni, ci s-a mutat de la moarte la viață.
       Adevărat, adevărat zic vouă, că vine ceasul și acum este, când morții vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu și cei ce vor auzi vor învia; căci precum Tatăl are viață în Sine, așa I-a dat și Fiului să aibă viață în Sine; și I-a dat putere să facă judecată, pentru că este Fiul Omului.
       Nu vă mirați de aceasta, că vine ceasul în care toți cei din morminte vor auzi glasul Lui; și vor ieși cei ce au făcut cele bune, spre învierea vieții, iar cei ce au făcut cele rele, spre învierea osândei”.
       Și noi am crezut și am cunoscut că Tu ești Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui viu (Ioan VI, 69).



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu