Se afișează postările cu eticheta filip boteayă un om împărătesc. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta filip boteayă un om împărătesc. Afișați toate postările

04 aprilie, 2017

91. Botezarea unui om împărătesc


Filip e trimis la omul împărătesc. – Şi îngerul Domnului a grăit către Filip, zicând: “Ridică-te şi mergi spre miazăzi, pe calea carea coboară de la Ierusalim la Gaza; aceasta este pustie”.
Şi, ridicându-se, a mers. Şi iată un bărbat din Etiopia, famen, mare dregător al Candachiei, regina Etiopiei, care era peste toată visteria ei şi care venise la Ierusalim ca să se închine, se întorcea acasă; şi, şezând în carul său, citea pe proorocul Isaia.
Filip vesteşte Evanghelia omului împărătesc. – Iar Duhul i-a zis lui Filip: “Apropie-te şi te alipeşte de carul acesta”.
Şi, alergând, Filip l-a auzit citind pe proorocul Isaia, şi i-a zis: “Înţelegi, oare, ce citeşti?” Iar el a zis: “Cum aş putea să înţeleg, dacă nu mă va călăuzi cineva? Şi a rugat pe Filip să se urce şi să şadă cu el.
Iar locul din Scriptură pe care-l citea era acesta: Ca un miel care se aduce spre junghiere şi ca o oaie fără de glas înaintea celui ce-o tunde, aşa nu Şi-a deschis gura Sa.
Întru smerenia Lui, judecata Lui s-a ridicat şi neamul Lui cine-l va spune? Că se ridică de pe pământ viaţa Lui.
Iar famenul, răspunzând, azis lui Filip: “Rogu-te, despre cine zice proorocul acesta, despre sine ori despre altcineva?”
Iar Filip, deschizând gura sa şi începând de la scriptura aceasta, i-a binevestit pe Iisus.
Filip botează pe omul împărătesc. – Şi, pe când mergeau pe cale, au ajuns la o apă; iar famenul i-a zis: “Iată apă! Ce mă împiedică ca să fiu botezat?”
Filip a zis: “Dacă crezi din toată inima, este cu putinţă". Şi el, răspunzând, a zis: “Cred că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu”.
Şi a poruncit să stea cu carul; şi s-au coborât amândoi în apă, şi Filip şi famenul, şi l-a botezat. Iar când a ieşit din apă, Duhul Domnului a răpit pe Filip, şi famenul nu l-a mai văzut. Şi el s-a dus în calea sa, bucurându-se.
Fericiţi sânt cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l păzesc (Luca XI, 28).