Se afișează postările cu eticheta proroocia lui simeon. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta proroocia lui simeon. Afișați toate postările

04 aprilie, 2017

7. Aducerea lui Iisus în Biserică



(Luca, Cap. 2, 22-38)
Pruncul este adus în Biserică. – Şi când  s-au împlinit zilele curătirii lor, după legea lui Moise, L-au adus pe Prunc la Ierusalim, ca să-L puna înaintea Domnului, precum era scris în Legea Domnului, că orice întâi-născut de parte bărbatească să fie închinat Domnului, şi să dea jertfă, precum s-a zis în Legea Domnului, o pereche de turturele sau doi pui de porumbel.
       Simeon întâmpină pe Mântuitorul lumii. – Şi iată, era un om în Ierusalim, cu numele de Simeon; şi omul acesta era drept şi temător de Dumnezeu, aşteptând mângâierea lui Israel, şi Duhul Sfânt era asupra lui.
       Lui  i se vestise de către Duhul Sfânt că nu va vedea moartea pâna ce nu va vedea pe Hristosul Domnului.
       Şi din Indemnul Duhului a venit la templu; Şi când pĂrinŢii au adus înauntru pe Pruncul Iisus, ca sĂ facă pentru El după obiceiul Legii, el L-a primit în bratele sale şi a binecuvântat pe Dumnezeu şi a zis:
       “Acum, slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că ochii mei văzură mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor; Lumina spre descoperirea neamurilor şi slava poporului Tău Israel”
       Proorocia lui Simeon. – Iar Iosif şi mama Lui se mirau de ceea ce se vorbea despre Prunc.
       Şi i-a binecuvântat Simeon si a zis către Maria, mama Lui: “Iată, Acesta este pus spre căderea şi  spre  ridicarea  multora din Israel şi ca un semn care va stârni împotriviri; şi prin sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere gândurile din multe inimi”.
Proorociţa Ana binecuvântează pe Domnul. – Şi era si Ana proroociţa, fiica lui Fanuel, din seminţia lui Aser, ajunsă la adânci batrânete şi care trăise cu barbatul ei şapte ani de la fecioria sa. Ea era vaduvăă, în vârsta de optzecişipatru de ani, şi nu se departa de templu, slujind noaptea şi ziua în post şi în rugaciuni. Şi venind şi ea în acel ceas, lăuda pe Dumnezeu şi vorbea despre Prunc tuturor celor ce aşteptau mântuire în Ierusalim.
       Eu voi umple casa aceasta de slavă şi în locul acesta voi dărui pacea.


22 decembrie, 2016

7. Aducerea lui Iisus în Biserica


Aducerea lui Iisus în Biserica
 

(Luca, Cap. 2, 22-38)

Pruncul este adus în Biserica. – Si când  s-au împlinit zilele curatirii lor, dupa legea lui Moise, L-au adus pe Prunc la Ierusalim, ca sa-L puna înaintea Domnului, precum era scris în Legea Domnului,



ca orice întâi-nascut de parte barbateasca sa fie închinat Domnului, si sa dea jertfa, precum s-a zis în Legea Domnului, o pereche de turturele sau doi pui de porumbel.

      Simeon întâmpina pe Mântuitorul lumii. – Si iata, era un om în Ierusalim, cu numele de Simeon; si omul acesta era drept si temator de Dumnezeu, asteptând mângâierea lui Israel, si Duhul Sfânt era asupra lui.

      Lui  i se vestise de catre Duhul Sfânt ca nu va vedea moartea pâna ce nu va vedea pe Hristosul Domnului.

      Si din Indemnul Duhului a venit la templu; si când parintii au adus înauntru pe Pruncul Iisus, ca sa faca pentru El dupa obiceiul Legii, el L-a primit în bratele sale si a binecuvântat pe Dumnezeu si a zis:

      “Acum, slobozeste pe robul Tau, Stapâne, dupa cuvântul Tau, în pace, ca ochii mei vazura mântuirea Ta, pe care ai gatit-o înaintea fetei tuturor popoarelor; Lumina spre descoperirea neamurilor si slava poporului Tau Israel”

      Proorocia lui Simeon. – Iar Iosif si mama Lui se mirau de ceea ce se vorbea despre Prunc.

      Si i-a binecuvântat Simeon si a zis catre Maria, mama Lui: “Iata, Acesta este pus spre caderea si  spre  ridicarea  multora din Israel si ca un semn care va stârni împotriviri; si prin sufletul tau va trece sabie, ca sa se descopere gândurile din multe inimi”.

Proorocita Ana binecuvânteaza pe Domnul. – Si era si Ana proroocita, fiica lui Fanuel, din semintia lui Aser, ajunsa la adânci batrânete si care traise cu barbatul ei sapte ani de la fecioria sa. Ea era vaduva, în vârsta de optzecisipatru de ani, si nu se departa de templu, slujind noaptea si ziua în post si în rugaciuni. Si venind si ea în acel ceas, lauda pe Dumnezeu si vorbea despre Prunc tuturor celor ce asteptau mântuire în Ierusalim.
            Eu voi umple casa aceasta de slava si în locul acesta voi darui pacea.




Prezentare: Adina Parasca