Stăpânul împarte avuţia sa
slugilor sale. – Şi, întorcâdu-Se Iisus spre ucenicii Săi, le-a spus pilda aceasta:
„Împărăţia cerurilor este asemenea omului care, plecând departe, şi-a chemat
slugile şi le-a dat pe mână avuţia sa. Unuia
i-a dat cinci talanţi, altuia doi, altuia unul, fiecăruia după puterea lui. Îndată,
mergând, cel ce luase cinci talanţi a lucrat cu ei şi a câştigat alţi cinci
talanţi. De asemenea şi cel cu doi talanţi a câştigat alţi doi, iar cel ce
luase un talant s-a dus, a săpat o groapă în pământ şi a ascuns argintul
stăpânului său”
Slugile cele bune sânt răsplătite. –
„După multă vreme a venit şi stăpânul acelor slugi şi a făcut socoteala cu ele. Şi,
apropiindu-se, cel care luase cinci talanţi a adus alţi cinci talanţi, zicând:
Doamne, cinci talanţi mi-ai dat, iată alţi cinci talanţi am câştigat cu ei. Zis-a
lui stăpânul: Bine, slugă bună şi credincioasă, peste multe te voi pune; intră
întru bucuria domnului tău. Apropiindu-se,
cel cu doi talanţi a zis: Doamne, doi talanţi mi-ai dat, iată alţi doi talanţi
am câştigat cu ei. Zis-a
lui stăpânul: Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost
credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria domnului tău”.
Sluga cea leneşă este pedepsită. –
„Apropiindu-se apoi şi cel care primise un talant, a zis: Doamne, te-am ştiut
că eşti om aspru, care seceri unde n-ai semănat şi aduni de unde n-ai
împrăştiat. De aceea m-am temut şi m-am dus de am ascuns talantul tău în pământ;
iată ce este al tău. Şi
răspunzând stăpânul său i-a zis: Slugă vicleană şi leneşă, ştiai că secer de
unde n-am semănat şi adun de unde n-am împrăştiat. Se cuvenea deci ca tu să pui
banii mei la zarafi, şi eu, venind, aş fi luat ce este al meu cu dobândă. Luaţi
deci de la el talantul şi daţi-l celui ce are zece talanţi. Că tot celui ce are
i se va da şi-i va prisosi, iar de la cel ce n-are şi ce are i se va lua. Iar
pe sluga netrebnică aruncaţi-o în întunericul cel mai dinafară. Acolo va fi
plângerea şi scrâşnirea dinţilor.
La iconomi, mai ales se
caută, ca să fie aflat cineva credincios
(I Corinteni IV, 2).
